Ziua Pământului, marcată de PSD printr-o amplă acţiune de ecologizare la nivel naţional

2 săptămâni in urmă 28

Ziua Pământului. În urma acţiunii desfăşurate de membrii PSD au fost strânse sute de tone de gunoaie.

Ne-am mobilizat pentru a da o mână de ajutor mediului în care trăim. Depinde de fiecare dintre noi să contribuim, câte puţin, în fiecare zi, nu doar astăzi, de Ziua Pământului. De noi depinde să avem o Românie mai curată„, a declarat preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, care a participat la o acţiune de ecologizare organizată în comuna Gostinari din judeţul Giurgiu.

Ziua Pământului. Marcel Ciolacu anunţă că va promova politici menite să reducă poluarea

PSD şi-a manifestat intenţia de a „rămâne un promotor convins, dedicat, al protejării mediului înconjurător„, o prioritate fiind promovarea unor politici menite să reducă poluarea, să protejeze pădurea şi să sprijine dezvoltarea unei economii cât mai puţin poluante.

Citeste si Klaus Iohannis, vizită în Parcul Naţional Văcăreşti de Ziua Pământului: „Voi acorda protecţia mea şi înaltul patronaj acestui parc” VIDEO

Marcel Ciolacu a anunţat, de altfel, că, în zilele următoare, va propune spre dezbatere în Parlament un proiect de lege referitor la criteriul verde în achiziţiile publice.

Liderul PSD a anunţat că săptămâna viitoare va propune Parlamentului o nouă iniţiativă legislativă care să introducă criteriul verde în achiziţiile publice. Astfel, în orice licitaţie publică, vor fi punctate companiile capabile să asigure o poluare cât mai redusă, urmare a unui traseu de transport ori de distribuţie cât mai scurt„, se mai menţionează în comunicatul PSD.

Citeste si De ziua planetei Pământ, Primăria Sectorului 4 a ecologizat Delta Văcărești

Ziua Pământului, marcată de preşedintele Iohannis printr-o vizită în Delta Văcăreşti

Cu ocazia Zilei Pământului, şeful statului a vizitat „Delta Văcăreşti”, care este arie naturală protejată.

Am venit astăzi fiindcă astăzi este Ziua Pământului și am crezut că o vizită în Parcul Natural Văcărești este exact potrivită pentru această Zi a Pământului. Nu cred că spun un secret dacă afirm că Pământul are nevoie de foarte multă protecție și asta implică nenumărate aspecte.

Zona aceasta a apărut mai degrabă întâmplător, a fost descoperită de câțiva entuziaști, care au înființat o asociație, și profit de această ocazie să îi felicit pe acei entuziaști pe care i-am întâlnit astăzi aici și pe ceilalți membri din asociație, rangerii cu care am vorbit, fiindcă se ocupă de această zonă.

Cred că trebuie să intervenim un pic și pe legislație, trebuie să dăm mai multă atenție acestei zone și cred că toată lumea își dă seama că asta este de fapt o mică parte dintr-o atenție pe care trebuie să o dăm mediului și naturii, ca să trăim cu toții într-o zonă mai plăcută, mai sănătoasă și mai bună pentru generațiile care vin„, a transmis Klaus Iohannis.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă