Ziua Pământului 2021. Anul acesta, Google încurajează plantarea de copaci

2 săptămâni in urmă 14


Ziua Pământului este sărbătorită în fiecare an
pe 22 aprilie. În această zi, la nivel mondial, se trage un semnal de alarmă
privind protejarea mediului înconjurător. Anul acesta, Google sărbătorește Ziua
Pământului cu un doodle care promovează plantarea copacilor.


Istoricul Zilei Pământului


Ziua Pământului, sau Ziua Planetei Pământ, se marchează din 1970, atunci când senatorul american Gaylord Nelson a început acest proiect cu scopul de a atrage atenția față de dezinteresul pe care clasa politică îl arăta mediului înconjurător.


În primul an, Ziua Pământului a fost marcată
prin manifestații în mai multe orașe din Statelor Unite, la care au participat
aproximativ 20 de milioane de americani.


Ca urmare a acestor manifestații, senatorul
american Gaylord Nelson a reușit să convingă politicienii de necesitatea
adoptării unei legislații corespunzătoare pentru protecția mediului
înconjurător: legea aerului curat, a controlului substanțelor toxice, a
calității apei etc.


În anii care au urmat, Ziua Pământului a
început să fie marcată prin organizarea de evenimente și manifestații care urmăresc
să aducă în atenția oamenilor necesitatea protejării mediului înconjurător


În anul 2009, data de 22 aprilie a fost
stabilită drept Ziua Pământului de către Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU).


Când este Ziua Pământului


Ziua Pământului a devenit un eveniment global
și este marcată de peste 200 de milioane de oameni în 141 de țări.


Pe 22 aprilie, se organizează evenimente și
activități care au menirea de a atrage atenția asupra problemelor de mediu.


Activități de Ziua Pământului


Copiii sunt extrem de receptivi la astfel de
evenimente, de aceea, părinții care vor să își educe micuții în spiritul
protecției mediului înconjurător, pot face mai multe activități antrenante prin
care vor reuși să-i învețe să aibă grijă de planetă.


Iată câteva idei:


Îmbrăcați-vă în verde și în albastru pentru a celebra Ziua Planetei Pământ; Pregătiți împreună o salată delicioasă din legume proaspete de sezon; Ascultați împreună cu copiii sunete din natură și jucați cine ghicește primul ce sunet se aude. Pictați sau colorați în verde și albastru cât mai multe elemente din natură.

Mai multe idei de activități de Ziua Pământului


Google marchează Ziua Pământului 2021
printr-un nou doodle


În ultimii ani, Google marchează Ziua
Pământului pe 22 aprilie, printr-un doodle creat special.


Anul acesta, doodle-ul de Ziua Pământului evidențiază modul în care toată lumea poate ajuta la obținerea unui viitor unui viitor mai luminos pentru planetă, cu fiecare copac pe care îl plantează.


„Planeta pe care o numim acasă continuă să
hrănească viața și să inspire. Mediul nostru lucrează din greu pentru a ne
susține, de aceea trebuie să-i întoarcem această favoare.


Videoclipul Doodle de astăzi arată o varietate de copaci plantați în habitatele lor naturale, una dintre multele modalități prin care putem ajuta la menținerea planetei sănătoase pentru generațiile viitoare”, este mesajul echipei Google, care a realizat doodle-ul de anul acesta.



Filmulețul de promovare a Zilei Pământului
2021 începe cu o femeie în vârstă pe jumătate adormită, așezată sub un copac,
sprijinindu-se pe scoarța acestuia și citind o carte, în timp ce fiica ei
începe să planteze un puiet. După plantarea acestuia, ea urmărește transformarea
sa într-un copac complet adult. În același timp, și ea îmbătrânește. Acest
ciclu continuă de la o generație la alta și dintr-un colț al lumii în altul.


Citeşte Articolul Întreg pe Sursă