Ziua Orgasmului, 31 iulie. Primul film în care a fost redat orgasmul feminin

2 luni in urmă 26

Femeie care mimează un orgasm.Femeie care mimează un orgasm.
  • O parte din lume celebrează pe 31 iulie ziua orgasmului.
  • Pe cât de des este întâlnit în realitate, pe atât de delicat este pentru artă și literatură.
  • Celor mai proaste scene erotice din ficțiune le este dedicat un premiu.

O bună parte din lume marchează pe 31 iulie ziua orgasmului. Când te uiți în jur tinzi să uiți că fiecare persoană pe care o vezi este rezultatul unui orgasm. Și uiți asta și pentru că orgasmul este un aspect destul de delicat în literatură și arte.

Dar ai și secvențe hiperrealiste cum vezi în ‘We Come As We Are’, al artistului venezuelean Luigi Rodriguez. Și nici arta abstractă nu evită orgasmul, cum se întâmplă cu Hannah Sanford, care a făcut parte din echipa de savanți condusă de Dr. Faucci în SUA și acum vinde online tablouri care spune că descriu orgasmele ei.

Prima descriere a unui orgasm feminin într-un film serios a apărut în 1933 în pelicula Extaz. Protagonista este Hedy Lamarr. Ea nu a fost doar actriță și sex simbol ci și inventatoare, creditată cu patente pentru tehnologii de comunicații radio esențiale în anii celui de-al Doilea Război Mondial.

Primul orgasm feminin redat într-un film este în filmul cehesc Extaz, din 1933, cu Hedy Lamarr.

Ai crede că nu mai suntem atât de pudici după atâta timp. Dar sunt opere artistice și literare clasice și contemporane cu care nici azi nu ești tocmai în largul tău.

Știi și tu că ai pagini care și azi îi fac pe mulți să roșească în romane precum ”Amantul doamnei Chatterley”, de D.H.Lawrence ”Lolita”, de Vladimir Nabokov, sau ”Ulise”, de James Joyce, ca să nu insistăm cu o scenă cunoscută din ”Doamna Bovary” de Gustave Flaubert.

Dar de aproape trei decenii se acordă chiar și un premiu pentru cea mai proastă descriere a sexului în ficțiune. Iar printre câștigătorii nefericiți aleși în timp se numără autori ca Ben Okri, Norman Mailer sau Jonathan Littell.

The post Ziua Orgasmului, 31 iulie. Primul film în care a fost redat orgasmul feminin appeared first on Aleph News.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă