Ziua când elevul și-a învins profesorul: Concluziile lui Mircea Lucescu după înfrângerea cu Juventus

4 luni in urmă 10

Andrea Pirlo a fost în rolul elevului care și-a învins profesorul, Juve plecând cu toate punctele de pe terenul lui Dinamo Kiev (2-0). Mircea Lucescu (75 de ani) a tras concluziile după acest eșec, tehnicianul romând observând multe aspecte pozitive în înfrângerea de marți din Champions League.

Ce a spus Lucescu la finalul partidei

"Primul lucru pozitiv pe care l-aș remarca a avut loc chiar înaintea să înceapă meciul. Constă în faptul că am introdus mulți jucători tineri, că au oportunitatea de a juca în Champions Leaugue, împotriva unor echipe ca Juventus și Barcelona.

Ăsta e deja un lucru important. Al doilea lucru bun pe care l-aș remarca este că acești fotbaliști, care abia au părăsit academiile de fotbal, au jucat de la egal la egal cu niște fotbaliști mari" - Mircea Lucescu, la finalul partidei cu Juventus.

"Am încercat să fim mai agresivi în partea secundă, să ne asumăm mai multe riscuri. Din păcate am făcut o eroare în primele minute și ne-a costat. Finalul de meci ne-a aparținut, am fost foarte activi, am arătat că suntem la un nivel apropiat de Juventus.

Vom învățat multe din meciul ăsta, vom căpăta experiență. E clar că am avut niște adversari cu multă experiență, s-a văzut la golul secund, când Cuadrado și Morata s-au sincronizat excelent" - Mircea Lucescu.

"Acum ne vom concentra pe meciul cu Ferencvaros. Probabil Juventus și Barcelona sunt la un alt nivel față de noi, dar ne vom testa puterile", a concluzionat Lucescu.

Răzvan Lucescu, lucruri mai puțin cunoscute despre tatăl său: "Simțea că se duce, nu mai era el, cădea"

Grupa G

Dinamo Kiev vs Juventus 0-2
A marcat: Morata '46, '84

Barcelona vs Ferencvaros 5-1
Au marcat: Messi '27 (pen.), Fati '42, Coutinho '52, Pedri '82, Dembele '89 / Kharatin '70 (pen.)

Aici poți vedea un rezumat al partidei dintre Dinamo Kiev și Juventus.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă