Zgomote, ecouri și armonii. Futuna Adei Milea, la Bulandra

15 ore in urmă 10

Probabil, Furtuna este piesa lui Shakespeare ce are parte de cea mai consistentă bibliografie critică. Ea a prilejuit noian de întrebări. Ca de pildă: Este sau nu este respectva scriere ultima piesă a lui Shakespeare? Are, așadar, ea valoare testamentară? Cât de mag, de înțelept, de filosof este Prospero? Ce vârstă are personajul? Ce însemna să fii bătrân în epoca în care a trăit marele Will?

Furtuna - spectacol al Adei MileaFoto: Teatrul Bulandra

În România piesa s-a jucat relativ des, spectacolul de referință fiind cel montat în 1978 de Liviu Ciulei pe scena de la Grădina Icoanei a Bulandrei. Cu George Constantin (în versiunea inițială) înlocuit, la un moment dat, de Petre Gheorghiu, cu Ion Caramitru, Mariana Mihuț, Florian Pittiș, Victor Rebengiuc, cu Mircea Diaconu, Ștefan Bănică, Aurel Cioranu, Ion Cocieru, Fory Etterle și alți mari, mari actori ai marelui Teatru de Artă al țării. Spectacolul din 1978 a fost ocazia unui alt șir de întrebări. Atunci când a montat Furtuna, Ciulei se gândea oare că acesta ar putea fi ultimul lui mare spectacol din România? De ce a părăsit pe neașteptate George Constantin distribuția? Să-l fi deranjat decorul creat tot de Ciulei, scena tip insulă de la Bulandra din acea vreme? O invenție fără egal purtând magica semnătură a aceluiași Ciulei și a lui Paul Bortnosvki.Să fi fost alte motive despre care s-a vorbit mai curând în șoaptă? Felul apăsat în care era rostită pe scenă celebra replică Ardeți-i cărțile! să fi însemnat oare protestul relativ târziu al marelui regizor față de ceea ce i s-a întâmplat lui și Teatrului Bulandra în 1972? Atunci când a fost ars, la modul metaforic, firește, tot ceea ce putea să amintească detaliul că acolo s-a jucat doar de trei ori Revizorul lui Pintilie. Să fi fost acesta modul specific al lui Ciulei, a cărui conduită a purtat întotdeauna însemnele eleganței, de a da cu tifla dictaturii? Nu, de la Liviu Ciulei nu te puteai aștepta să spună că nu știu care piesă sau spectacol nu sunt pentru dictatori, așa cum a făcut-o David Esrig atuni când i-a fost interzis lucrul la Așteptându-l pe Godot, Asta după ce i-a fost interzis lucrul la un spectacol tot cu Furtuna.

Au urmat alte și alte spectacole cu Furtuna. Nu toate foarte bune. Nici unul însă atât de iconoclast precum cel realizat de Ada Milea în timp de pandemie tot pe scena de la Bulandra.

Spectacolul Adei Milea este unul vesel, colorat, ironic, auto-ironic. Nu înseamnă însă că el ar ignora substratul filosofic al piesei. Chiar dacă din el lipsesc și celebrul Ardeți-i cărțile!, și binecunoscutul monolog final al lui Prospero. Îl putem intui însă în ochii lui Prospero. Relativ frecvent apare în spectacol întrebarea Suntem morți sau suntem vii?, viața și moartea, relativitatea lor fiind, poate, principala mare problemă a lumii. Viața e vis, spunea în titlul unei piese Caldéron de la Barca. De fapt, un alt mod de a spune că suntem plămada viselor noastre. O spune și spectacolul de acum de la Bulandra. În care sunt, cum altfel?, și două-trei șopârlițe politice.

În cele câteva cuvinte scrise pentru caietul de sală al spectacolului, Ada Milea precizează că a pornit la lucru având în minte o replică a lui Caliban.’’Insula e plină de zgomote, ecouri și armonii. Dar nu fac rău, fac bine. Câteodată îmi susură în ureche parcă mii de instrumente mici și calde, sau sunt voci amețitoare’’. Ada Milea le-a găsit acestor zgomote, ecouri și armonii echivalențe muzicale impecabile în vreme ce scenograful Andu Dumitrescu le-a conferit o inteligentă vizualitate, împânzind scena cu ceea ce regizoarea numește a fi o junglă de microfoane. Dar și de instrumente muzicale. La care evoluează fermecător, de-a dreptul admirabil actori de mare clasă care interpretează cu toții mai multe roluri. Iar dacă aceste sunete i-au plăcut până și lui Caliban, cum s-ar putea oare să nu ne placă nouă?

Cătălin Babliuc, asemenea celorlaltor colegi din distribuție, își schimbă uneori la vedere costumele și devine într-o secundă ba Caliba, ba Antonio, ba Ferdinand, Lucian Iftime e un înțelept, jucăuș și generos Prospero, e și Regele, e și dornicul de demnități Stephano, Silvana Negruțiu e o miraculoasă Miranda, dar și Trincoola (mă rog, știm deja că și femeile beau și că o fac chiar mai vârtos decât bărbații), Anca Sigartău și Maria Veronica Vârlan sunt un Ariel multiplicat. Trebuia să fie astfel de vreme ce sarcinile personajului sunt binișor amplificate. Ariel nu e aici doar slujitorul devotat în serviciul lui Prospero. E și un foarte conștiincios și autoritar regizor de scenă.

Citeste intregul articol pe Contributors.ro

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă