Zegrean: Nu sunt motive ca CCR să respingă eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor

1 lună in urmă 2

Augustin Zegrean, fost președinte al CCR, a declarat, joi, la Digi24, că nu există un temei, dintre motivele invocate, ca legea care elimină pensiile speciale ale parlamentarilor să fie respinsă de Curtea Constituțională. 

“Motivele invocate nu sunt valabile. Niciunul dintre ele nu ar duce la declararea neconstituționalității legii, pentru că, în primul rând, nu e vorba de o pensie, e vorba de o indemnizație pentru limită de vârstă. Foștii parlamentari au și o altă pensie contributivă. Nu trebuie tratată ca o pensie.

Referitor la drepturile câștigate, nu este o teorie constituțională. În Constituție nu veți găsi nicăieri scris că un drept câștigat așa rămâne pe vecie. Dacă ar fi așa, ar însemna că nicio lege nu ar mai putea fi abrogată.

Este o situație specială. Legea nu se referă la toată nația, ci la cei care au trecut prin Parlament. Este o lege specială pentru că este o lege adoptată în cele două camere ale Parlamentului, nu este o lege a pensiilor.

Problema pensiilor rămâne, este foarte gravă. Faptul că le taie la parlamentari, nu le crește pe celelalte.

Dacă nu s-ar fi referit și la cele aflate în plată, am fi avut două categorii de parlamentari, unii care primesc și unii care nu primesc. E posibil așa ceva? Cei care s-au nimerit să se afle în Parlament în perioada în care s-a aplicat această dispoziție din legea privind statutul deputaților și senatorilor o au și ar rămâne cu pensia, iar cei care ar ieși de la pensie de mâine n-ar mai primi? E posibil? E vorba de tratament egal.

Dacă au avut un mandat de parlamentar și au primit pensie, și aia rămâne în continuare, atunci și cel care vine în continuare va fi tratat egal. Sunt pensii de serviciu”, a afirmat Augustin Zegrean la Digi24.

Editor : Alexandru Costea

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă