Zeci de zimbri, eliberaţi în Munţii Făgăraş. Vor fi monitorizaţi în permanenţă

2 luni in urmă 31

Zeci de zimbri, eliberaţi în Munţii Făgăraş. ”Zilele acestea, Conservation Carpathia se bucură că pentru al doilea an de reintroducere a zimbrilor, reuşeşte să elibereze 21 de zimbri care au poposit în ultimele luni din Germania, Marea Britanie, Suedia şi Vânători Neamţ, în zonele de reintroducere Lereşti şi Pecineagu-Rucăr.

Aceştia vor forma două turme noi după ce în mai 2020 prima turmă de zimbri a fost eliberată în zona de reintroducere Pecineagu, judeţul Argeş”, a transmis, joi, FCC, printr-un comunicat de presă.

Sursa citată a precizat că zimbri liberi vor fi monitorizaţi în permanenţă de rangerii fundaţiei care le vor analiza gradul de adaptabilitate la noua situaţie şi vor preveni eventualele apropieri de zonele locuite.

Activitatea de monitorizare a zimbrilor presupune urmărirea lor zilnică cu ajutorul colarelor care emit puncte GPS şi le stochează automat în baza noastră de date. Localizarea în teren se realizează cu ajutorul dispozitivelor de urmărire cu unde radio.

Rangerii noştri colectează date cu privire la comportamentul lor, prin observare directă, înregistrarea urmelor, aprecierea stării de sănătate, interacţiunea cu celelalte animale din faună, impactul asupra habitatului, interacţiunea cu omul sau apropierea de comunităţile locale” a declarat Călin Şerban, asistent manager faună sălbatică Conservation Carpathia.

Citeşte şi: Tragedie în munții Făgăraș. O turistă de 67 de ani a murit în urma unui stop cardio-respirator. A fost chemat și elicopterul în ajutor, însă nu s-a mai putut face nimic

Fundaţia Conservation Carpathia (FCC) anunţă, joi, că populaţia de zimbri liberi din Munţii Făgăraş va creşte, începând cu acest weekend, cu 21 de exemplare. Zimbri vor fi eliberaţi în două zone de reintroducere a zimbrului în Munţii Făgăraş, Lereşti şi Pecineagu-Rucăr, judeţul Argeş.

Potrivit organizaţiei, în ultimele luni, cele două zone de reintroducere a zimbrului s-au bucurat de tot mai multe exemplare de zimbru.

În prezent avem două grupuri, unul cu 9 exemplare în ţarcul pentru aclimatizare Pecineagu-Rucăr şi unul cu 12 exemplare în zona Leresti, pregătiţi pentru a fi eliberaţi”, a mai transmis organizaţia.

În fiecare an de implementare a proiectului vom suplimenta cu mici grupuri de zimbri, iar pentru aceasta identificarea zimbrilor potriviţi şi preluarea acestora este una din preocupările noastre permanente. Toţi zimbrii care vin, parcurg o perioadă de aclimatizare înainte de a fi eliberaţi, perioadă în care se realizează şi coeziunea grupului”, a declarat Adrian Aldea, manager faună sălbatică Conservation Carpathia, potrivit News.ro.

Potrivit organizaţiei, succesul unui proces de reintroducere a unei specii vulnerabile,  cum este zimbrul, este dat de momentul în care zimbri pot supravietui şi se pot înmulţi în condiţii naturale.

Conform studiului de fezabilitate realizat de specialiştii Romsilva, este nevoie de circa 100 de exemplare pentru acest lucru. Astfel, pentru a asigura toate condiţiile necesare, în procesul de reintroducere sunt propuse trei zone (minim 30 de indivizi în fiecare zonă) între care zimbri se pot deplasa şi migra, facilitând în timp întâlnirea indivizilor din grupuri diferite.

Cred cu tărie că o comunitate dezvoltată durabil este una care creşte în armonie cu natura care o defineşte. Suntem mândri şi bucuroşi de venirea zimbrului în zona noastră, acesta este un pas spre întoarcerea la o natură sănătoasă.

Această acţiune are un real potenţial turistic, oferindu-ne astfel cadrul pentru declararea comunei Lereşti în Staţiune Turistică de Interes Naţional. Există deja o serie de exemple în România, de zone care s-au transformat în obiective turistice importante doar prin prezenţa acestei specii emblemă în ţara noastră”, a declarat Marian Toader, primar Lereşti, judeţul Argeş.

Citeşte şi: Topul cascadelor din România care te va face să uiţi de Bigăr. Trebuie să ajungi aici măcar o dată în viaţă

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă