Zboruri anulate sau întârziate pe aeroportul din Frankfurt din cauza unei drone: Era semnificativ mai mare decât cele din comerţ

2 săptămâni in urmă 2

Zborurile de pe aeroportul din Frankfurt au fost anulate sau întârziate din cauza activităţii ilegale a unei drone, pe care poliţia a descris-o duminică drept o „întrerupere ţintită” a operaţiunilor de zbor, informează DPA, citată de Agerpres.

Sâmbătă seara, două zboruri au fost anulate şi 23 de avioane au decolat cu întârziere, după ce li s-a acordat o derogare specială de la interdicţia zborurilor din timpul nopţii de pe cel mai mare aeroport din Germania.

Poliţia a spus că a fost văzută o dronă care era semnificativ mai mare decât cele disponibile în comerţ, potrivit relatărilor mai multor martori credibili.

Cu toate acestea, în pofida căutărilor intense, poliţiştii nu au putut localiza nicio dronă sau persoanele care le exploatau.

„Până în prezent, constatările indică o perturbare ţintită de către autori necunoscuţi”, se spune într-o declaraţie a poliţiei, conform căreia o dronă sau drone au fost văzute în diferite locaţii din zona aeroportului, inclusiv de către poliţişti.

Poliţia a iniţiat proceduri penale pentru interferenţe periculoase cu traficul aerian. 

Editor : Liviu Cojan

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă