Zborul în spaţiu al miliardului Richard Branson, investigat pentru posibile nereguli de Administraţia Federală pentru Aviaţie. Vehiculul SpaceShipTwo va fi reţinut la sol până la finalizarea anchetei

1 lună in urmă 51

FAA a transmis că anchetează o deviere de la traiectoria de coborâre a vehiculului SpaceShipTwo, care l-a transportat pe fondatorul şi CEO-ul companiei Virgin Galactic, miliardarul Richard Branson, până la limita cu spaţiul, pe 11 iulie. „SpaceShipTwo a deviat de la traiectoria autorizată de Controlul Traficului Aerian în timpul coborârii sale spre Spaceport America din New Mexico”, se arată în comunicatul oficial, preluat de BBC.

Virgin Galactic nu va putea să lanseze din nou vehiculul său SpaceShipTwo până când FAA nu va finaliza raportul anchetei sau până când nu va stabili că problema asociată acelui incident nu afectează siguranţa publică„, a precizat agenţia americană. Reacţionând după comunicatul FAA, reprezentanţii companiei Virgin Galactic au declarat că „analizează cauzele incidentului şi încearcă să găsească o modalitate pentru a preveni producerea unor astfel de evenimente în timpul misiunile viitoare”.

Ei au adăugat că acea deviere din timpul zborului spaţial din luna iulie, cunoscut sub numele de „Unity 22”, a fost „o traiectorie controlată şi intenţionată, care a permis misiunii ‘Unity 22’ să ajungă cu succes în spaţiu şi să aterizeze în siguranţă în Spaceport America din New Mexico” şi că „în niciun moment pasagerii şi echipajul nu s-au aflat în pericol”. „Colaborăm îndeaproape cu FAA pentru a sprijini o analiză detaliată şi o rezolvare în timp util a acestei chestiuni”, au mai spus reprezentanţii companiei Virgin Galactic.

Citeşte şi Dumitru Prunariu critică zborul spaţial al lui Richard Branson. „Nu prea văd momentul istoric. Nu am văzut Cosmosul Negru

Miercuri, compania miliardarului Richard Branson anunţase că „acel zbor spaţial a coborât într-adevăr sub altitudinea programată a aeronavei… pe o distanţă scurtă şi pentru un interval scurt de timp (1 minut şi 41 de secunde)”. În aceeaşi zi, Virgin Galactic anunţase că plănuieşte un alt zbor orbital al vehiculului SpaceShipTwo din New Mexico şi că are în vedere o fereastră de lansare la sfârşitul lunii septembrie sau la începutul lunii octombrie, în funcţie de verificările sale tehnice şi de condiţiile meteorologice. Acel zbor ar urma să transporte în spaţiu un echipaj alcătuit din trei persoane, membri ai Forţelor Aeriene Italiene şi ai Consiliului Naţional de Cercetare din Statele Unite.

Richard Branson s-a aflat printre cei şase angajaţi ai companiei Virgin Galactic care au participat la zborul orbital din luna iulie, când au reuşit să ajungă la o altitudine de peste 80 de kilometri deasupra deşertului din New Mexico. Miliardarul britanic a spus că acea misiune a fost un precursor al unei noi ere în turismul spaţial şi că Virgin Galactic, o companie pe care a creat-o în 2004, doreşte să îşi înceapă operaţiunile comerciale în 2022.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă