Younousse Sankhare, criză de nervi la Sofia! Vedeta lui ȚSKA, gesturi violente chiar înaintea golului lui Deac | FOTO

4 luni in urmă 12

Younousse Sankhare a avut o adevărată criză de nervi la meciul cu CFR Cluj. Senegalezul a șutat violent în câteva obiecte de pe marginea terenului, în momentul în care a fost schimbat.

Younousse Sankhare a rezistat pe teren doar 71 de minute cu CFR Cluj. Antrenorul gazdelor l-a schimbat pe mijlocașul trecut pe la PSG, Lille și Bordreaux chiar înainte ca Ciprian Deac să ducă scorul la 2-0 pentru CFR Cluj.

Younousse Sankhare este unul dintre jucătorii despre care Claudiu Keșeru declara că ar putea fi un pericol pentru echipa lui Dan Petrescu.

Younousse Sankhare, criză de nervi la Sofia!

Jucătorul de 31 de ani și-a manifestat frustrarea atât după jocul bun al românilor, dar și din cauza schimbării timpurii.

Imediat după ce a fost chemat pe bancă, acesta l-a ignorat pe Belchev, nu a dat mâna cu el și a șutat în sticlele de pe margine.

Younousse Sankhare este una dintre vedetele bulgarilor de la ȚSKA. Senegalezul născut în Franța este unul dintre oamenii apreciați și de Claudiu Keșeru.

„Vorbeam mai devreme cu Hoban și mă întreba și el despre ȚSKA. Va fi un meci foarte echilibrat, au o echipă solidă.

Ali Sowe e atacant, Sankhare e mijlocaș ofensiv. Ăștia doi îmi plac mie foarte mult. Ei joacă 4-2-3-1, cu trei mijlocași centrali. Am auzit niște declarații, că vor face pressingul destul de avansat. Dacă va fi așa, cred că e exact ce vrea CFR-ul.

CFR nu cred că își va lua riscuri inutile. Au experiența necesară. Nu cred că vor fi depășiți de miza meciului. Va fi 0-0 sau 1-0 pentru CFR. Cred că va fi un meci extrem de închis, foarte strâns. Și Young Boys este o echipă extrem de solidă”, a declarat Keșeru la Digi Sport.

Bulgarii au luat cu asalt stadionul „Vasil Levski”! Imaginile care l-au revoltat pe Dan Petrescu

Fanii bulgari au luat cu asalt stadionul Vasil Levski înaintea meciului dintre ȚSKA Sofia și CFR Cluj. La meci sunt anunțați 12 mii de fani, iar Dan Petrescu s-a declarat revoltat înaintea partidei.

Dan Petrescu a declarat la conferința de presă că nu este corect ca bulgarii să aibă suporterii pe stadion la meciul tur, iar CFR Cluj să nu poată avea susținerea fanilor din tribune.

Dan Petrescu s-a plâns de transferuri și în Bulgaria: „Ăsta e marele minus al CFR-ului! Lotul e foarte subțire!”

Dan Petrescu crede că fotbalul bulgarilor este în acest moment cu mult mai valoros decât cel românesc.

„Nu avem nicio problemă de lot, toți sunt valizi. Sunt doar doi jucători incerți, vom vedea. Nu are rost să spun cine sunt.

În mare, echipa o știu, dar trebuie să treacă ultimul antrenament și o să mă decid. Nu pot să comentez ce a zis antrenorul lui ȚSKA, el poate să declare ce vrea.

Sezonul trecut e sezonul trecut. Între timp, am pierdut ceva jucători, jucători importanți. Ăsta e marele minus al lui CFR în momentul de față. Din păcate, campania noastră de achiziții nu a fost așa de bună ca a celor de la ȚSKA, care au luat nouă jucători. Lotul nostru e foarte subțire acum.

Noi am avut obiectiv să ne calificăm în grupele Europa League, dar acum să vedem, va fi greu în condițiile actuale. Mi-a plăcut ce am văzut la ȚSKA, cred că au șanse foarte bune să se califice mai departe.

Ei au jucători de la Watford, de la Nancy… noi am luat de la…

Pe Roma îi știu foarte bine, dar nu îi cunosc deloc pe cei de la Young Boys. Dacă ȚSKA a bătut pe Basel așa ușor, mă gândesc că poate să îi bată și pe Young Boys.

Cum a zis și Alex Chipciu, Bulgaria ne-a luat-o înainte. Au două echipe în Europa League, nu știu când noi vom avea iar două echipe în Europa. În aceste meciuri, nu cred că jucătorii au nevoie de prea multă motivație, cum au nevoie în campionat.

Mi-aș fi dorit să avem și noi la retur fanii în tribune. Nu mi se pare corect asta, ei să aibă și noi nu”, a declarat Dan Petrescu la conferința de presă.

The post Younousse Sankhare, criză de nervi la Sofia! Vedeta lui ȚSKA, gesturi violente chiar înaintea golului lui Deac | FOTO appeared first on Prosport.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă