Xavi Hernandez impune reguli stricte la FC Barcelona - Cum arată decalogul noului antrenor al catalanilor

4 săptămâni in urmă 30

Xavi Hernandez, noul antrenor al lui FC Barcelona, își dorește să readucă disciplina la echipa spaniolă și a stabilit zece măsuri stricte în acest sens, informează site-ul radioteleviziunii belgiene RTBF.

Antrenor tânăr, Xavi doreşte să fie respectat cu orice preţ şi pentru asta a pus rapid bazele pentru ceea ce ar trebui să fie Barca sub conducerea sa. Fostul jucător a stabilit zece reguli fundamentale de bună purtare, ce ar trebui să fie pilonii reconstrucţiei Barcelonei.

Presa spaniolă a dezvăluit conţinutul acestui nou regulament, ce înseamnă revenirea în prim plan a unor vechi principii aplicate la club, care s-au pierdut în ultimii ani, unii slabi pentru Barca, scrie Agerpres.

Decalogul lui Xavi Hernandez

1. Jucătorii trebuie să sosească cu o oră şi jumătate înainte de începerea antrenamentului.

2. Staff-ul va trebui să fie prezent cu două ore înainte de antrenament, pentru a servi drept exemplu.

3. Toţi jucătorii vor trebui să mănânce în facilităţile clubului (atunci când se află acolo) şi să urmeze o dietă adecvată prevăzută de club.

4. Jucătorii nu se vor putea întoarce acasă după miezul nopţii în cele două zile dinaintea meciurilor.

5. Jucătorii vor fi (din nou) amendaţi dacă vor încălca regulile.

6. Sancţiunile vor fi mai aspre în cazul unor abateri repetate.

7. Meritocraţia va fi pe primul loc, eforturile de la antrenamente urmând să fie răsplătite în ziua meciului.

8. Clubul va avea dreptul să controleze activităţile extrasportive ale jucătorilor, iar unele dintre acestea, precum călătoriile în străinătate, vor avea nevoie de aprobarea staff-ului.

9. Vor fi interzise activităţile periculoase, de exemplu sporturile extreme sau surfingul.

10. Jucătorii şi staff-ul vor trebui să fie atenţi la imaginea lor.

Xavi revine la clubul la care şi-a început activitatea la 11 ani şi de unde a plecat la 35 de ani.

El a jucat 787 de meciuri şi a marcat 88 de goluri pentru FC Barcelona. Ca jucător, Xavi a câştigat cu grupaea de pe Camp Nou de patru ori Liga Campionilor, de opt ori campionatul Spaniei şi de trei ori Cupa Spaniei.

Barca nu a mai câștigat de cinci etape în LaLiga, ajungând până pe locul nouă după 12 etape disputate.

Echipa din Catalonia nu a reușit sezonul acesta să câștige niciun meci disputat în deplasare. Barca a izbutit trei egaluri și a pierdut două dintre meciurile jucate departe de Camp Nou, potrivit Marca.com.

Pe lângă dezamăgirea fanilor care vin în număr tot mai mic la stadion, Barca are și o mulțime de absenți: Neto, Sergi Roberto, Gerard Pique, Eric Garcia, Sergino Dest, Nico Gonzalez, Pedri, Martin Braithwaite, Ansu Fati, Ousmane Dembele și Sergio Aguero.

Xavi va conduce primul antrenament al catalanilor chiar marți. Primul meci oficial pe banca blaugrana va avea loc pe 20 noiembrie (vs Espanyol), după pauza generată de meciurile internaționale, conform AS.com.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă