World Rugby a anunţat crearea unei noi competiţii feminine mondiale

3 săptămâni in urmă 2

World Rugby, organismul care gestionează sportul cu balonul oval la nivel mondial, a anunţat marţi crearea unei noi competiţii feminine mondiale, care va include cele mai bune naţiuni ale acestui sport, începând din 2023, în cadrul unui calendar internaţional armonizat, informează AFP. Noua competiţie, denumită WXV, la care vor lua parte în total 16 selecţionate, repartizate pe trei niveluri, va beneficia de o investiţie iniţială de 6,4 milioane lire sterline (7,5 milioane euro), din partea World Rugby, în primii doi ani. Meciurile se vor desfăşura în fereastra internaţională septembrie-octombrie, cu excepţia anilor de Cupă Mondială, iar participarea la competiţie se va face prin intermediul calificărilor regionale. WXV 1, turneul de top, va fi compus din şase echipe: primele trei clasate în Turneul celor Şase Naţiuni din Europa, precum şi cele mai bune trei formaţii dintr-un turneu de calificare la care vor lua parte selecţionatele Australiei, Canadei, Noii Zeelande şi Statelor Unite. WXV 2, al doilea eşalon, va cuprinde următoarele două selecţionate din Six Nations, ocupanta locului al patrulea în turneul regional la care vor participa cele patru echipe menţionate mai sus (Australia, Canada, Noua Zeelandă şi SUA), plus câte o echipă din Asia, Africa şi America de Sud. WXV 3 va fi compusă din patru echipe şi va include alte două formaţii din Europa, una din Asia şi câştigătoarea barajului dintre Africa şi America de Sud. Prima clasată va promova în WXV 2 şi va înlocui ocupanta ultimului loc în acest turneu, care va retrograda. "Este un moment important pentru acest sport. Noul calendar internaţional pune bazele viitorului succes şi accelerează dezvoltarea rugby-ului feminin", a precizat preşedintele World Rugby, Bill Beaumont, într-un comunicat. AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Ada Vîlceanu)
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă