Vremea până la Bobotează. Ce temperaturi vom avea în București și în restul țării

2 săptămâni in urmă 10

Vremea de Bobotează și ziua Sfântului Ioan Botezătorul 2022 pare să semene, în România, mai mult cu o primăvară decât cu o iarnă în toată regula. Nici „Gerul Bobotezei“ nu mai este ce-a fost, căci temperaturile sunt peste cele specifice perioadei. Boboteaza sau Epifania, care încheie ciclul celor 12 zile ale sărbătorilor de iarnă care încep în Ajunul Crăciunului, vine cu maxime de primăvară prin anumite zone ale țării. Mai multe detalii, în continuare.

Vremea până la Bobotează

În următoarele zile, temperaturile vor crește neobișnuit de mult, astfel că valorile termice pot atinge și 16 grade spre mijlocul săptămânii. Precipitațiile se restrâng și ele încet, încet, iar ceea ce numeam în anii copilăriei „Gerul Bobotezei“ devine istorie, cel puțin anul acesta. Sărbătoarea Botezului Domnului (Boboteaza) vine cu maxime de primăvară, 14 – 15 grade prin unele zone ale țării.

În ceea ce privește ninsorile, acestea vor fi prezente doar în zonele montane în următoarele zile. La nivelul țării noastre, prima săptămână din an aduce prezența unui talveg depresionar, asociat unui viguros ciclon islandez, care va domina vremea în mare parte din Europa.

Azi, 4 ianuarie, temperaturile maxime pe regiuni se vor prezenta astfel: 12 grade în Moldova, 12 în Transilvania, 10 în Maramureș, 12 în Crișana, 14 în Banat, 14 în Muntenia, 15 în Oltenia și 12 în Dobrogea.

În Transilvania, Moldova, Maramureș, Crișana și Banat se anunță ploi, în vreme ce în Oltenia, Muntenia și Dobrogea va fi vreme însorită.

În Capitală cerul va fi temporar noros, cu ceață și o maximă de 12 grade Celsius.

Citește și: Meteo ANM 27 decembrie – 9 ianuarie. Cum va fi vremea la început de 2022

Ce temperaturi vom avea în București și în restul țării

Iată ce temperaturi ne așteaptă marți, 4 ianuarie 2022, în alte orașe ale țării:

Brașov: 11 grade;
Iași: 8 grade;
Cluj Napoca: 9 grade;
Constanța: 11 grade;
Bacău: 11 grade;
Timișoara: 12 grade;
Oradea: 9 grade;
Sibiu: 12 grade;
Giurgiu: 12 grade;
Galați: 9 grade;
Arad: 11 grade;
Piatra Neamț: 10 grade;
Târgu Mureș: 9 grade;
Ploiești: 11 grade;
Pitești: 12 grade.

Cum va fi vremea miercuri, 5 ianuarie

Miercuri, 5 ianuarie, temperaturile maxime pe regiuni vor arăta astfel: 15 grade în Moldova, 14 în Transilvania, 13 în Maramureș, 16 în Crișana, 17 în Banat, 16 în Muntenia, 15 în Oltenia și 16 în Dobrogea.

Ploile, care se restrâng simțitor, vor mai apărea doar în Transilvania, Maramureș și Crișana, restul teritoriului fiind însorit.

În București cerul va fi variabil, cu o maximă de 15 grade Celsius.

Iată ce temperaturi ne așteaptă miercuri, 5 ianuarie 2022, în alte orașe din țară:

Brașov: 13 grade;
Iași: 11 grade;
Cluj Napoca: 12 grade;
Constanța: 13 grade;
Bacău: 14 grade;
Timișoara: 14 grade;
Oradea: 11 grade;
Sibiu: 14 grade;
Giurgiu: 13 grade;
Galați: 12 grade;
Arad: 13 grade;
Piatra Neamț: 13 grade;
Târgu Mureș: 13 grade;
Ploiești: 13 grade;
Pitești: 12 grade.

The post Vremea până la Bobotează. Ce temperaturi vom avea în București și în restul țării appeared first on IMPACT.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă