Vremea capricioasă le-a dat planurile peste cap patronilor de pe litoral. Doar cu preţurile mici mai reuşesc să atragă turiştii

1 lună in urmă 18

Toamna este puţin prea punctuală pentru cei care au afaceri pe litoral şi sperau la un sezon prelungit. Turiştii s-au speriat de vremea rece şi de ploaie, aşa că administratorii de plajă din Mamaia încep deja să tragă obloanele. Bătălia pentru ultimii turişti se dă cu preţuri mai mici la şezlonguri şi oferte pentru cei care apreciază liniştea la mare.

Ultimele zile au fost triste pentru operatorii plajelor din Mamaia, mai ales pentru cei deja loviţi de lărgirea plajelor. Nici ofertele ieftine de toamnă n-au făcut diferenţa. În a treia zi de septembrie, strângerea şi stivuirea şezlongurilor este în toi.

Sorin Radu, administrator plajă: Săptămâna viitoare, luni închidem, nu are niciun sens. De la început de septembrie, au scăzut preţurile, 20 de lei, ne înțelegem cu ei, cu familiile, adică să stea toată lumea. Dar nu este lume.

Cei din sudul staţiunii Mamaia nu se îndură încă să tragă obloanele. S-au bucurat de o vară nesperat de bună şi speră ca vremea să mai ţină cu ei. Aşa că fac reduceri masive.

Paul Marin, administrator plajă: A fost un sezon estival foarte bun de la A la Z. Bineînțeles, noi, pe zona de sud nu am fost înnisipaţi și lumea a venit în număr mult mai mare decât în zonele înnisipate.

Răzvan Chiţan, administrator plajă: Dacă în vară era 30-35 de lei șezlongul, în zona de sud a Mamaiei, acum există șezlong și cu 15, 10 lei, la grupuri.

Patronii de pe litoral încearcă să atragă turiştii prin preţurile mai mici

Preţurile mici tot mai agaţă turiştii. Nu mulţi, dar şi liniştea are avantajele ei.

''Este mult mai liber față de luna august, am venit să iau pulsul marii în această lună și se pare că este destul de liberă plaja, ai mai mult spațiu pentru tine.''

​''Temperatura e foarte ok comparativ cu celelalte luni.''

Astăzi au fost 22 de grade în aer şi tot atâtea în apa mării, iar prognoza va fi mai bună pentru mâine, când meteorologii anunţă 24 de grade. Duminică, însă, se răceşte, iar vântul şi ploaia vor goni turiştii de la malul mării. Vremea schimbătoare a creat şi condiţiile pentru un spectacol de culoare în largul Mării Negre. În staţiunea Eforie Nord, întinderea de apă s-a colorat în albastru şi verde, iar contrastul a fost vizibil cu ochiul liber. Specialiştii spun că fenomenul este rezultatul diferenţei de salinitate şi de temperatură, la care se adaugă curenţii.

Descarcă aplicaţia Observator News din Google Play sau App Store şi fii la curent cu ştirile momentului din România şi din lume.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă