Vrei să renunți la fumat? Unde poți primi ajutor gratis: "Mesajul meu pentru toți cei care vor să se lase de fumat este că programul merită încercat"

2 săptămâni in urmă 17

Finalul unui an și începutul altuia nou reprezintă momentul în care ne propunem să facem schimbări. Cei mai mulți își propun să ducă o viață mai sănătoasă, iar renunțarea la fumat este una dintre cele mai bune decizii, în cazul celor care au această dependență.

Cea mai importantă condiție pe care trebuie să o îndeplinești pentru a reuși este să îți dorești să faci acest pas.

Toată lumea este de acord că pentru a reuși ai nevoie de voință.

Ce îți poate fi de mare ajutor dacă vrei să scapi de dependența de nicotină

Pentru cei mai mulți fumători pare un pas greu de făcut. Unii ignoră mesajele afișate chiar pe pachetele de țigări, acolo unde apare și numărul de telefon la care pot apela pentru a beneficia de sprijin.

Programul Național Stop Fumat

Programul Național Stop Fumat, un program al Ministerului Sănătăţii, a fost înființat în 2007 şi este coordonat de Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”.

Susţinut cu ajutorul unei echipe de peste 60 de medici şi psihologi din peste 20 de oraşe din România, programul le oferă persoanelor care fumează acces la un tratament complet, ce îmbină consiliere psihologică de specialitate cu tratament medicamentos, pentru a îi ajuta să renunțe la fumal.

Programul Naţional Stop Fumat include:

  • O linie telefonică cu apel gratuit (cunoscută sub numele de TelVerde: 0800 878 673) – orice persoană interesată de renunțarea la fumat poate apela această linie și intra în legătură cu un specialist pentru a primi mai multe detalii.
  • Consiliere psihologică privind renunţarea la fumat, sub forma unor întâlniri periodice cu un psiholog.
  • Acces la medicamente gratuite ce ușurează procesul de renunțare la fumat.

Despre succesul programului

Până în prezent, programul StopFumat a fost primit cu entuziasm de români și, în cei aproape 9 de ani de existență, a numărat 100.000 de participanți.

Peste jumătate dintre aceștia au reușit, cu ajutorul specialiștilor noștri, să renunțe la fumat, rata de succes a tratamentului fiind, în acest moment, de 60% dintre participanți.

Cum te înscrii?

Cei ce doresc să participe la acest program pot accesa, din homepage, lista de specialiști pentru a afla care este cel mai apropiat centru de tratament. Aici vor găsi toate datele de contact ale celui mai apropiat medic specialist tabacolog și/ sau a specialistului psiholog și vor putea lua legătura direct cu aceștia pentru a stabili o întâlnire.

În același timp, orice persoană interesată de programul StopFumat poate afla aceste informații, dar și altele referitoare la fumat în general sau la procesul de renunțare, fie printr-un apel gratuit la TelVerde: 0800 878 673, fie scriind pe pagina de Facebook – Fumatul este o boală (https://www.facebook.com/stopfumat.eu/).

De ce mă las de fumat?

De-a lungul efortului de renunţare la fumat apar momente dificile, în care nevoia de o ţigară este mare, tentaţia este mare, iar partea raţională pare să cedeze. În aceste momente, o listă scrisă cu motivele pentru care este important să te laşi de fumat te poate ajuta foarte mult. Este importantă conştientizarea motivelor tale personale pentru a renunţa la fumat. De ce vrei să te laşi de fumat? Oferă-ţi un moment ca să te gândeşti la întrebarea asta şi notează-ţi motivele.

De ce fumez?

Înţelegerea beneficiilor aduse de acest comportament, este la fel de importantă ca identificarea motivelor pentru care vrei să te laşi şi hotărârea de a te lăsa de fumat. Dacă ştii de ce fumezi, vei putea anticipa momentele în care îţi va fi mai greu şi vei şti ce trebuie să faci să treci peste aceste momente. Este vorba despre acele nevoi pe care ţigara le satisface, nevoie care rămân şi pentru care este important să ai alternative. În funcţie de motivul pentru care fumezi, când vei renunţa la fumat, va fi nevoie să faci ceva diferit sau să pui în locul ţigării ceva diferit astfel încât să lipsa acesteia să nu îţi creeze probleme foarte mari.

  • Pasul 2: Pregateşte-ţi strategia pentru renunţarea la fumat
  • Pasul 3: Consultă un specialist
  • Pasul 4: Renunţă dintr-o dată
  • Pasul 5: Începe cu o singură zi

Cum ar fi dacă cineva te-ar provoca să nu fumezi o zi? N-ar fi atât de greu, nu? Atunci, de ce să nu iei fiecare zi așa cum vine și, pur și simplu, să te concentrezi pe a nu fuma în acele 24 de ore fără să te gândești la ce va urma a doua zi.

Mărturiile celor care au renunțat la fumat prin acest program

Maria

Am intrat în programul StopFumat și astăzi am ajuns la o lună și 2 zile fără să fumez absolut deloc. Sevrajul greu trece în 2-3 săptămâni, dar rămâne sevrajul de suprafață legat de schimbarea modului de a trăi și gândi că un nefumător – aici, unele persoane au nevoie și de consiliere.

Atât medicamentele, cât și sfaturile psihologilor m-au ajutat să trec peste acest obicei nesănătos și acum nu mai gândesc că un fost fumător, ci ca un nefumător.

Mircea

De când am aflat de Programul Național Stop Fumat m-am ambiționat pentru că am aflat că nu sunt singură în lupta asta. Voiam să le mulțumesc celor care au avut curaj să scrie despre experiența lor și să încurajeze pe alții. Cu ajutorul programului, nu mai fumez de 4 luni jumătate și mă simt excelent, sunt mândră că am reușit. Pas cu pas, efortul și greul de la început s-a transformat în ambiție și determinare. Nimic nu este imposibil, trebuie doar să îți doreșți cu adevărat. Am găsit această dorința în programul StopFumat și în ajutorul celor ce se aflau în aceeași situație că și mine.

Camelia

Fumam de 38 de ani, câte 2 pachete pe zi, în ultimii ani. Am simțit că nu e prea târziu și că încă e timp să fac o schimbare esențială pentru sănătatea mea. Am reușit, și nu pot să spun decât că totul ține de voință și de cum îți impui să treci peste momentele în care simți nevoia de țigară. Cu ajutorul Programului StopFumat, am realizat că eu sunt cea trebuie să controleze viciul, și nu invers. Sper să am puterea să o țîn așa până la sfârșitul vieții. Mult succes tuturor – dacă vrei, se poate!

Oana

După ce am fumat 12 ani, m-am hotărât să apelez la Programul Național StopFumat. La început am fost sceptic, dar m-am gândit că nu am nimic de pierdut. Privind în urmă, văd că am câștigat enorm. Nu mai fumez de 1 an și 2 luni și simt că sunt cu 12 ani mai tânăr. Caută-ți o motivație, o ambiție, o dorința și, cel mai important, ai încredere în ține!

Victor

Am intrat în acest program, în primul rând, pentru că am avut niște problemele de sănătate – anul trecut am avut pneumonie. Am ajuns la medic și mi s-a spus că am probleme din cauza fumatului. În al doilea rând, partea financiară – cheltuiam foarte mult, degeaba.

Am încercat așa, pur și simplu, să nu mai fumez dar nu am reușit; după 1-2 zile aveam niște simptome rele, nu eram în regulă deloc, nu puteam să renunț deodată.

Până în acest moment, Programul Național Stop Fumat este foarte în regulă și fără el nu reușeam să renunț la fumat. Mai am de luat pastile 2 săptămâni, apoi le voi reduce treptat. Am stat și de vorba cu psihologul, la centru. M-a ajutat.

Mesajul meu pentru toți cei care vor să se lase de fumat este că programul merită încercat – eu nu aș fi reușit altfel. Principalul este să îți doreșți într-adevăr să te lași de fumat, altfel nu are rost să încerci.

Unde mai poți obține suport

Pe Facebook sunt mai multe grupuri în care oamenii preocupați de această problemă își împărtășesc așteptările, temerile, eșecurile sau reușitele.

Apartenența la un astfel de grup și experiențele reușite care au reușit să scape de viciu pot fi motivante.

Povestea unui fumător de 4 pachete pe zi. Cum a renunțat la țigări

Unul dintre aceste grupuri poate fi găsit pe Facebook sub numele "Eu m-am lăsat de fumat, tu poți?!".

Are peste 28.000 de membri și multe relatări care te pot pune pe gânduri.

Unul dintre membrii grupului a explicat cum de la 4 pachete de țigări pe zi, la un moment dat a decis pur și simplu să renunțe la acest viciu. Acesta a relatat cum pot fi depășite momentele în care apare riscul să aprinzi o țigară:

"Am fost fumător 19 ani, de la vârstă de 11 ani, până acum 2 săptămâni. În acești 19 ani, am fumat cât pentru 5 fumători de câte 1 pachet pe zi. Începând de la 2 pachete pe zi și în ultimii 10 ani ajungând la minim 3 pachete pe zi, de cele mai multe ori fiind chiar 4 pachete și câteodată la un "pahar de vorbe" mergând și 5 poate chiar 6 pachete.

De când mă știu fumător, am zis că "țigările ie veața mea", nu m-am putut vedea fără țigări, țigările ajungând să fie parte din mine (mai bine renunțăm la o mâna în loc să renunț la țigări). Chiar acum o lună spuneam într-un comentariu aici pe grup pe care nu îl mai găsesc, că cel mai probabil o să mă las când se va pune pământul galben peste mine.

De ce v-am spus toate astea? Pentru că văd foarte mulți oameni care se chinuie să se lase de fumat (ei find fumători de maxim un pachet pe zi) sau persoane care s-au lăsat de fumat și încă suferă de pe urmă lor.

Vreau să știți în primul rând că nu aveți nevoie de nici un medicament, de nici un ceai, de nici o aplicație care să va contorizeze zilele că să va lăsați de fumat. Eu m-am lăsat fără nici un motiv, în timp ce fumam o țigară mă gândeam "cum ar fi că asta să fie ultima țigară?"

Și tot eu îmi răspundeam "stai dreq cuminte". Am citit ceva pe net care poate părea o prostie, dar este destul de adevărat și care spunea că atunci când te apucă gândul să aprinzi țigară, ține în jur de 5, 10 maxim 15 minute și dacă reușești să îți ocupi acele minute cu altceva în așa fel încât să nu te gândești la țigări, o să îți treacă gândul asta pentru o perioadă.

Pe lângă asta mai spunea și că atunci când ai poftă să aprinzi o țigară, ia câteva înghițituri mici de apă (asta ajută cumva creierul să anihileze pe moment ticul de a duce mâna la gură). Plecând de la aceste două informații, m-am lăsat de fumat foarte ușor.

În primele 3-4 zile când aveam pofta de a aprinde o țigară, luam câteva înghițituri mici de apă și cumva căutam chestii la care să mă gândesc ca să treacă minutele alea și să uit de țigări, apoi o perioadă de câteva ore iar nu aveam treaba (trebuie să știți că aceste gânduri nu sunt ceva teribil, peste care să nu poți trece, pur și simplu te iei cu altceva și uiți).

În afară de chestia asta cu gândul de a aprinde o țigară, nu am avut nici un simptom și vreau să va spun că eu din punctul unora de vedere mi-am și îngreunat situația pentru că de cafea nu m-am lăsat, am stat în permanență lângă fumători și chiar în aceași încăpere cu ei în timp ce fumau, locul de muncă nu este unul care să te pună 8 ore la muncă (gen fabrică) în așa fel încât să nu te plictisești, ba chiar din contră, fiind șofer 12 ore pe zi, singur pe mășină în tot acest timp și circulând cu o viteză de croazieră medie de 20/25 km/h, am tot timpul din lume să mă plictisesc maxim. După toate astea am ajuns la concluzia că simptomele astea și le induc oamenii singuri.

Dacă eu de la 3, 4 pachete nu am avut dureri de cap, stres, nervi, tremurat etc, cum este posibil ca o persoană care fumează 10, 15 țigări pe zi să aibă simptome?

Dacă aveți impresia că țigările vă calmează, vă înșelați amarnic (și să nu veniți să îmi spuneți că dopamină, că studii, că blablabla), țigările va fac mai nervoși, eu de când m-am lăsat de fumat sunt mult mai calm, am mai multă energie.

Pe lângă asta starea de foame odată cu înghițiturile de apă este și ea anihilată, chiar și atunci când ții dietă și îți este foame, bei apă și îți trece, același principiu se aplică și cu starea de foame după ce te lași de țigări.

În concluzie, eu cred că dacă un fumător ca mine care practic "trăia pentru a fuma" s-a lăsat atât de ușor de țigări, oricine se poate lăsa de țigări fără nici o problemă, fără nici un ajutor, fără nici o susținere.

E simplu, plecați de la ideea "asta este ultima țigară pe care o fumez", nu contează că încă mai ai țigări în pachet, ele pot să rămână foarte bine acolo și peste 20 de ani să te uiți la ele cu mândrie că le-ai lăsat. Veți vedea că după câteva ore după ce nu veți fuma, o să vă gândiți "păcat ar fi să le mai iau acum, după ce am stat atâta timp fără sa fumez", a scris acesta pe Facebook.

Cartea care a ajutat foarte mulți fumători

"În sfârșit nefumător", de Allen Carr este o carte bazată pe metodă cu 90% șanse de reușită. Nu vei avea simptome chinuitoare de abstinență. Nu trebuie să ai o voință puternică. Nu eșți supus (a) unui tratament de șoc. Nu ai nevoie de vreun substitut sau adjuvant. Nici măcar n-ai să te îngrași.

Dacă eșți fumător/fumătoare și ai cumpărat cartea pentru ține, singurul lucru pe care trebuie să-l faci e s-o citești. Și ți se recomandă să fumezi în timpul lecturii! Dacă ești nefumător/nefumătoare și ai cumpărat cartea pentru cineva drag ție, nu trebuie decât să-l convingi s-o citească. Dacă nu-l poți convinge, citește-o tu, pentru că ultimul capitol te învață cum să transmiți mesajul cărții celor din jur. Și - mai important decât orice - cum să-ti împiedici copiii să se apuce de fumat.

Metodă ușoară a lui Allen Carr are peste 90% șanse de succes. Ea se bazează pe experiență proprie a autorului, care după o lungă „carieră" de mare fumător a trecut brusc de la 100 de țigări pe zi la zero.

Consecința a fost această carte, cu traduceri în mai toate limbile globului și multe milioane de exemplare vândute, și clinicile „Allen Carr" din întreagă lume, celebre pentru faptul că îți rambursează banii dacă nureușesc să te vindece de fumat.

Citeste si:

Imaginile momentului în Turcia. Marius Șumudică, filmat fumând la meciul echipei sale

Marius Șumudică este din nou în centrul atenției, în Turcia. Suspendat, antrenorul român a urmărit din lojă meciul echipei sale din Cupă, pe care Malatyaspor l-a câștigat greu, în...

Cum să scapi de gândacii de bucătărie. Soluții chimice și naturiste

Multe persoane au probleme cu gândacii, în special cele care stau la bloc, iar apariția acestor insecte nu are legătură cu mizeria. Casa poate să fie lună și bec, asta nu îi va împiedica...

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă