Votul multiplu din Parlamentul României ar putea fi sancţionat financiar

1 lună in urmă 1

Parlamentarii care votează și în locul colegilor să se gândească de două ori înainte pentru că ar putea rămâne fără 80% din indemnizație. Propunerea penalizărilor vine de la USR, dar ar fi susținută, cel puțin declarativ, și de alte partide. Cei care au fost surprinși votând și în locul colegilor spun că ideea este bună. Aleşii se justifică prin faptul că sunt la început și nu știau că nu au voie să se ajute între ei.

Votul multiplu din Parlamentul României se sancţionează acum doar cu avertisment.

Fiecare parlamentar primește o cartelă nominală cu care își exercită dreptul la vot. Cartelele nu pot fi împrumutate colegilor sau lăsate în aparatul de vot electronic. Însă, uneori, parlamentarii uită de aceste reguli și își ajută colegii ieșiți din sala de plen și votează și în locul lor.

Promit să nu mai facă. Asta spun parlamentarii PSD și AUR surprinși votând și pentru colegii lor de bancă la dezbaterile pentru buget.

Nicoleta Goleac, deputat PSD: Sunt la primul mandat. Nu au fost nişte reguli clare iar situaţia din acea seară a fost deosebită. Cu siguranţă nu o să mai fac asta.

A fost depus deja un proiect de modificare a regulamentului. Cine votează şi pentru altcineva riscă să rămână fără 80% din indemnizație în luna respectivă.

Ionuţ Moşteanu, iniţiator modificare de regulament: Colegii mei de la USR-Plus au depus acest proiect de lege de modificare a statutului senatorilor şi deputaţilor astfel încât să sancţionăm dur acest furt pentru că votul multiplu este un furt.

Votul multiplu din Parlament se sancţionează acum cu avertisment

În plus, în caz de vot multiplu, ședința trebuie suspendată, iar votul anulat. PNL și PSD spun că modificarea propusă este una greu de aplicat și prea drastică.

Gabriel Andronache, lider de grup deputați PNL: Cred că proiectul este unul util. Mai poate avea unele îmbunătăţiri în special cu privire la modul în care se aplică acea sancţiune astfel încât să îl încadrăm în limitele precizate de Curtea Constituţională.

Daniel Florea, deputat PSD: Cred că sancţiunile trebuie să fie graduale. Adică din prima 80% mi se pare mult. Orice sancţiune trebuie aplicată gradual. Dar, da, sunt împotriva voturilor multiple.

Ionuţ Stroe, deputat PNL: Nu înţeleg cum au ajuns la cuantumul ăsta. Cum au făcut? Ce valori sau cum pot să cuantifice absenţa? Votul multiplu trebuie sancţionat prin regulamentul de conduită parlamentară. Nu ştiu dacă putem apela chiar la sancţiuni financiare.

Proiectul va intra în dezbatere parlamentară și ar putea fi adoptat săptămânile următoare. Până atunci, senatorii și deputații care votează în locul colegilor ar putea să fie sancționați cu un avertisment.

Descarcă aplicaţia Observator News din Google Play sau App Store şi fii la curent cu ştirile momentului din România şi din lume.

parlamentul romaniei votul multiplu sanctiune penalizare propunere
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă