Volei feminin: CSU Medicina CNUE Târgu Mureş s-a salvat de la retrogradare

2 săptămâni in urmă 10

CSU Medicina CNUE Tg. Mureş s-a salvat de la retrogradare din Divizia A1 la volei feminin, după ce a câştigat, marţi, în Grupa 9-12, la Galaţi, în timp ce FC Argeş a pierdut. CSU Medicina CNUE Tg. Mureş a trecut de CS "U" NTT Data Cluj cu scorul de 3-0 (25-14, 25-16, 25-14). Andrea Mitrovic (16 puncte), Sara Pavlovic (15) şi Laura Simionia (14) s-au remarcat de la învingătoare. În alt meci, CSU Belor Galaţi a trecut de FC Argeş cu 3-1 (14-25, 25-17, 25-7, 25-22). Anamaria Berdilă şi Borislava Saikova au reuşit câte 13 puncte pentru Belor, iar de la oaspete s-au remarcat Mirjana Komlenovic (14) şi Ania Vârbanova (13). În Grupa 9-12 situaţia se prezintă astfel, înaintea ultimelor meciuri: 9. CSU Belor Galaţi 39 10. CSU Medicina CNUE Tg. Mureş 22 11. FC Argeş 19 12. CS "U" NTT Data Cluj 6 SCMU Craiova şi ACS Volei Cristina Pîrv Turda au promovat în Divizia A1. AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Ada Vîlceanu)
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă