Voi mai credeți în Naționala noastră?

1 lună in urmă 1

Articol de - Publicat luni, 22 martie 2021, 12:30 / Actualizat luni, 22 martie 2021 12:31

Suntem iarăși în săptămâna în care ne umplem mintea de iluzii. La orizont, ni se arată posibilă, încă o dată, o calificare la un Campionat Mondial de fotbal.

Obiectivul nostru sfânt, Graalul acesta mic din care am vrea să sorbim măcar o dată la 25 de ani. Everestul nostru național, singura realizare care ne-ar repara mândria națională și care ar legitima birocrația fotbalului de la noi. 

Eu vă anunț de pe acum c-am încetat să mai cred. Nu găsesc motive să o mai fac. În primul rând, simt c-am pierdut emoția. Am pierdut starea de bine, dorința, valul pe care o nație își poartă idolii spre succes. Și nici idolii nu mai sunt. Pentru mine cu atât mai puțin, căci îmbătrânesc, dar ei lipsesc chiar și pentru copii. 

Ați remarcat cum se poartă copiii noștri înaintea unui meci al Naționalei? „A, nu mă uit. Iar luăm bătaie”. 

 Imago

Nicolae Stanciu, unul dintre jucătorii în care naționala lui Mirel Rădoi își pune mari speranțe, foto: Imago

Avem o întreagă generație care nu știe ce este succesul. De ce ar veni altul? Și cine l-ar aduce? Suntem o echipă cu jucători de pluton, în cel mai bun caz. Prea puțini dintre ei joacă în cupe europene. Prea puțini au meciuri tari săptămânal. Ne lipsește complet clasa mijlocie a fotbalului. Rețeaua aceea de jucători care să-ți dea siguranță și știință. Iar fotbalul profesionist nu simte că are de ce să apeleze la noi. 

Nu cred că performanța se poate obține deodată, așa cum din nicio câmpie nu se ridică brusc un munte. Ca să ai succes, ca să-ți atingi obiectivul trebuie să fie mereu în preajma lui, aproape. Să tragi cu dinții, să simți inima în gât, să simți înălțimea. Când ești mereu acolo, s-ar putea să și câștigi ceva. Ați mai simțit emoția asta în ultima vreme? Ne-a lipsit un vârf de bocanc, o unghie? Am fost o secundă prea devreme, un pas prea târziu? Nu e cazul. Insuccesul este inevitabil. Ne- a devenit parte din ADN.   

Să nu ne mai facem iluzii! Dar vă invit să sperăm și să fim acolo și cu mintea și cu sufletul. Iar speranța să nu ne-o punem într-o calificare. Ea este departe. Dar să sperăm că generația asta nouă va vrea să facă un pas mai mult. Să sperăm că jucătorii vor veni la muncă, dornici să fie cât mai buni, să-i doară, să fie onești și muncitori. Să fie iar clasă mijlocie și, poate, odată, vom scoate capul în lume.  

Așadar, dați-mi voie să sper că vom prinde măcar un baraj și că o să-l pierdem dramatic în ultimul meci, cu un gol luat în minutul 95 pentru că nu am știut să dăm mingea în tribune. Și că Stanciu, Hagi, Man și Mihăilă vor plânge amar, doar ca să știe că data viitoare trebuie să  fie tot acolo.  Tot ce vine peste asta, pentru mine este un uriaș succes.


Citeşte Articolul Întreg pe Sursă