Vlăsceanu: Pentru deciziile care nu s-au luat în urmă cu 20 de ani, plătim astăzi preţul la energie

1 lună in urmă 25

Vorbim despre scoaterea cărbunelui din mixul energetic de parcă acum am aflat, iar pentru deciziile care nu s-au luat în urmă cu 20 de ani plătim astăzi preţul la propriu, a afirmat, marţi, într-o conferinţă de specialitate, Silvia Vlăsceanu, director general executiv al Asociaţiei producătorilor de energie electrică - HENRO. "Vorbim despre proiecte în energie şi despre aceleaşi proiecte de foarte mult timp. Sunt unele proiecte pe care le-am învăţat în facultate şi nici acum nu există ca atare. Este un domeniu în care de la discuţiile între specialişti, autorităţi şi până la punerea în aplicare, trec ani, decenii chiar. Nu ştiam de ieri care va fi viitorul cărbunelui. Ştiam asta chiar înainte de a adera la Uniunea Europeană care va fi trendul şi încotro se îndreaptă Europa... Vorbim despre scoaterea cărbunelui din mixul energetic de parcă acum am aflat şi pentru deciziile care nu s-au luat în urmă cu 20 de ani plătim preţul la propriu, astăzi. Ne mirăm că preţul energiei electrice a crescut foarte mult şi ne uităm doar pe pe pieţele pe termen scurt, în principal - Piaţa pentru Ziua Următoare (PZU)", a afirmat Vlăsceanu. În opinia specialistei în energie, "băieţi deştepţi" în energie nu trebuie stigmatizaţi, în condiţiile în care contractele încheiate de către aceştia au fost legale, discutabil fiind doar modul de aplicare al acestora. "E foarte bine că sunt băieţi deştepţi în România şi chiar nu ştiu de ce îi stigmatizăm... Până la urmă, care sunt băieţii deştepţi din energie: cei care vând sau cei care cumpără? Am introdus un termen care văd că presa l-a preluat. Să nu vorbim despre băieţii deştepţi. Eu merg pe ideea că trebuie să fim toţi deştepţi. Să eliminăm modul în care s-au încheiat anumite contracte. Din punctul meu de vedere, au fost legale. Cum s-au pus în aplicare ulterior şi s-au prelungit, aici e discutabil. Iniţial, contractele au fost legale şi nu pe legalitate s-a pus problema", a subliniat reprezentanta HENRO. Comitetul Naţional Român al Consiliului Mondial al Energiei (CNR-CME), sub egida Ministerului Energiei, organizează, în perioada 6 - 8 septembrie, simpozionul Român al Energiei - SIREN 2021 cu tema "Sectorul Energetic Românesc - Şansa unui nou început". CNR-CME cuprinde cea mai mare reţea naţională de specialişti din domeniul energiei şi este principala organizaţie din domeniul energiei din România, membru fondator al Consiliului Mondial al Energiei, din anul 1924. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Mariana Nica, editor online: Ady Ivaşcu)
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă