Vlad Voiculescu: Nu există un singur loc în Sănătate care să nu fie afectat de politizare

4 săptămâni in urmă 10

Fostul ministru al Sănătăţii Vlad Voiculescu a afirmat vineri că nu există un singur loc în Sănătate care să nu fie afectat de politizare, cu referire la directorii Direcţiilor de Sănătate Publică.

El a susţinut că a oprit, alături de câţiva colegi, „banii pentru presă în plină criză sanitară”.

„Da, în această perioadă am oprit în Guvern, alături de câţiva colegi, şi banii către presă, în plină criză sanitară, cu un buget al Sănătăţii care nu ajunge până la sfârşitul anului, în condiţiile în care avem cheltuieli fulminante legate de vaccinare, de testare şi nu numai, nu cred că era oportun să prelungim ceva ce s-a întâmplat anul trecut şi asupra căruia nu vreau să mai comentez. Nu există un singur loc în Sănătate care să nu fi fost afectat de politizare. Am avut, acum două săptămâni, evaluarea directorilor de DSP. Vă pot spune că nivelul profesional al unei părţi a acestui corp profesional nu ne face să fim mândri, nu e un lucru cu care să ne mândrim”, a declarat Voiculescu, într-o conferinţă de presă la Parlament.

El a adăugat că, în condiţiile în care în sistem este nevoie de profesionalism şi decenţă, este imperios necesar ca depolitizarea să continue şi să accelereze în perioada imediat următoare.

„Avem nevoie de adevăr şi asta a încercat Ministerul Sănătăţii, întreaga echipă, prin transparentizare, dar, de asemenea, prin ajustarea indicatorilor, de asemenea prin schimbarea criteriilor pentru carantină, prin toate acestea credem noi că lucrurile mergeau în direcţia corectă. Nici pandemia, nici sănătatea nu pot fi gestionate doar în spitale, dar este în responsabilitatea noastră să ne asigurăm că toţi indicatorii reflectă realitatea, nu poveşti nerealiste, şi că deciziile sunt luate pe baza datelor, pe baza adevărului. Am creat o linie de sprijin psihologică pentru persoanele afectate de pandemie”, a adăugat Voiculescu.

sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă