Virusul polio sălbatic se răspândeşte peste tot în lume. Lista ţărilor în care vaccinarea este obligatorie

1 lună in urmă 24

Virusul polio sălbatic se răspândeşte peste tot în lume. Ministerul Afacerilor Externe anunţă că OMS a actualizat lista ţărilor în care vaccinarea împotriva virusului polio sălbatic este obligatorie.

Virusul polio sălbatic se răspândeşte peste tot în lume

MAE informează că cei care au de gând să-şi planifice o călătorie nu vor putea părăsi ţara, indiferent de punctul de trecere a frontierei (rutier, naval, aerian), fără documentele prin care se atestă vaccinarea anti-polio. Pentru evitarea acestor situaţii, cetăţenilor din ţările respective, care solicită viză pentru România, li se poate solicita carnetul internaţional de vaccinări în care este înregistrată efectuarea imunizării.

Potrivit unui comunicat transmis de Ministerul Afacerilor Externe, pentru cetăţenii care nu au fost vaccinaţi anti-polio în ultimele 12 luni, imunizarea se va face cu patru săptămâni înaintea călătoriei sau, în cazuri de urgenţă, chiar înaintea acesteia. Imunizarea va fi notificată pe certificatul internaţional de vaccinări, conform Regulamentului Sanitar Internaţional 2005, şi va însoţi documentele de călătorie.

Citeşte şi Boala misterioasă care se răspândeşte în lume. Dă halucinaţii şi afectează toate grupele de vârstă

Comitetul de Urgenţă al IHR (International Health Regulation) a decis prelungirea măsurii de extindere a Stării de urgenţă de sănătate publică de importanţă internaţională (USPII), în urma evaluării recente cu privire la pericolul de răspândire a virusului polio sălbatic şi/sau derivat din vaccin. În urma evaluării de risc, care ţine cont de zona de călătorie, durata şederii, activităţile desfăşurate şi antecedentele vaccinale, OMS a actualizat lista cu ţările pentru care se solicită vaccinarea anti-poliomielită a cetăţenilor rezidenţi sau vizitatorilor pe termen lung astfel: Republica Islamică Afganistan, Republica Islamică Pakistan, Republica Madagascar, Republica Yemen şi Republica Populară Chineză.

Vaccinarea este încurajată şi se recomandă persoanelor care călătoresc spre şi dinspre: Republica Benin, Burkina Faso, Republica Camerun, Republica Centrafricană, Republica Ciad, Coasta de Fildeş, Republica Democratică Congo, Republica Congo, Republica Arabă Egipt, Republica Federală Democratică a Etiopiei, Republica Gambia, Republica Ghana, Republica Guineea, Republica Islamică Iran, Republica Liberia, Republica Mali, Republica Niger, Republica Federală Nigeria, Republica Senegal, Republica Sierra Leone, Republica Federală Somalia, Republica Sudan, Republica Sudanul de Sud, Republica Tadjikistan, Republica Togoleză şi Republica Uganda, fără dovada vaccinării, în ultimul an, în certificatul de vaccinări internaţionale, precizează MAE.

MAE reaminteşte cetăţenilor români ca înainte de orice călătorie să se informeze asupra situaţiei de securitate din ţara de destinaţie, consultând rubrica „Alerte de călătorie” de pe site-ul MAE: http://www.mae.ro/travel-alerts.

Citeşte şi Descoperire uriaşă împotriva coronavirusului. A fost găsit un anticorp care neutralizează majoritatea tulpinilor, inclusiv Delta

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă