Vinicius Jr. a devenit cel mai valoros fotbalist din La Liga și al treilea din lume » La ce cotă de piață a ajuns superstarul madrilen

1 săptămână in urmă 19

Articol de GSP - Publicat luni, 03 ianuarie 2022, 16:39 / Actualizat luni, 03 ianuarie 2022 16:54

Vinicius Junior (21 ani) a avut un an fantastic la Real Madrid, ieșind mai tare în evidență decât în oricare alt sezon până acum.

Dacă în momentul transferului pe „Bernabeu”, Vinicius era cotat la 35 de milioane de euro, acum, la 3 ani jumătate distanță, fotbalistul brazilian este cotat la 100 de milioane de euro, depășindu-l inclusiv pe Neymar, anunță transfermarkt.com.

Brazilianul a fost decisiv în multe momente pentru Real Madrid, contribuind la numeroase goluri reușite de „galactici”. Doar în campionat a înscris 10 goluri și a reușit 5 pase de gol, fiind al doilea golgheter din La Liga, după colegul de echipă, Karim Benzema

Nici în Champions League cifrele lui Vinicius nu sunt de neglijat. Titular în toate meciurile din faza grupelor, „Vini Jr”, așa cum îi place să i se spună, a marcat 2 goluri și a pasat decisiv în 4 rânduri, contribuind la 43% dintre golurile lui Real Madrid în faza grupelor.

Astfel, după un an 2021 fantastic reușit de Vinicius, cota sa de piață s-a dublat față de anul trecut, ajungând la o sută de milioane de euro. Doar Kylian Mbappé (23 ani) și Erling Haaland (21 ani) valorează mai mult decât brazilianul în acest moment.

Top 10 cei mai scumpi fotbaliști:

  1.  Kylian Mbappé (PSG) – 160 milioane de euro
  2.  Erling Haaland (Borussia Dortmund) – 150 milioane de euro
  3.  Vinicius Junior (Real Madrid) – 100 milioane de euro
  4. Mohamed Salah (Liverpool) – 100 milioane de euro
  5. Harry Kane (Tottenham) – 100 milioane de euro
  6.  Romelu Lukaku (Chelsea) – 100 milioane de euro
  7. Bruno Fernandes (Manchester United) – 90 milioane de euro
  8. Kevin de Bruyne (Manchester City) – 90 milioane de euro
  9. Neymar (PSG) – 90 milioane de euro
  10. Phil Foden (Manchester City) – 85 milioane de euro

Citește și alte știri din fotbalul internațional: 

Barcelona și Manchester United pregătesc un schimb surprinzător de jucători

Un star al lui Chelsea exclus de la națională! Acuzat că simulează accidentări pentru a nu se antrena

Playtech: BOMBĂ! Octavian Jurma, anunț HALUCINANT! Ireal ce urmează de luni: 'Vine în regim turbo'


Citeşte Articolul Întreg pe Sursă