ȚSKA Moscova este, fără îndoială, una dintre surprizele competiției de până acum. Echipa antrenată de danezul Jan Leslie a avut un parcurs excelent. A câștigat 7 dispute și a pierdut una singură, la Odense. A remizat cu campioana Europei, Gyor, și are șanse chiar la câștigarea grupei, având și un meci mai puțin disputat, restanța cu Podravka. Formația moscovită a câștigat partida tur cu Vâlcea, 30-20.
"E un meci în care am avut mari probleme, multe absențe, a fost un drum de coșmar, cu ore interminabile state prin aeroporturi. După o primă repriză bună, am clacat în partea a doua, oboseala și-a spus cuvântul. Sper ca acum să arătăm o altă față, să ne batem până la final și, de ce nu?, să obținem un rezultat favorabil", spune antrenorul Florentin Pera. "În ultimele două meciuri am arătat un handbal bun, am jucat mai aproape de adevărata valoare. Sper să creștem nivelul și mai mult și chiar să învingem ȚSKA", a adăugat și centrul Kristina Liscevici.
Liscevici și Mireya Gonzalez nu au jucat la Moscova, fiind depistate pozitiv cu coronavirus în acea perioadă. Acum, SCM va avea alte două absențe, Alicia Fraga Fernandez și Irina Glibko. ȚSKA nu va putea conta nici ea pe una dintre jucătoarele de bază, Elena Mihailicenko. Tânărul inter va rata tot sezonul după operația de ligamente suferită în luna decembrie.
O nouă forță de la est
ȚSKA Moscova vizează să devină prima putere handbalistică a Rusiei, dar de doi ani nu reușește să ia fața celor de la Rostov Don. S-a investit masiv în echipa feminină, care a fost înființată doar acum trei sezoane. Pentru campionatul viitor, ȚSKA a anunțat unul dintre cele mai importante transferuri din Europa, semnând cu slovena Ana Gros, printre cei mai buni interi dreapta. ȚSKA a jucat miercuri în campionatul intern și a câștigat cu 41-27 în deplasarea de la Stavropol. Moscovitele sunt pe locul 2 în Rusia, având două înfrângeri în 12 etape.
CLASAMENT GRUPA B
1. Gyor Audi ETO | 11 | 7 | 4 | 0 | 367-293 | 18 |
2. Brest Bretagne | 12 | 6 | 4 | 2 | 351-306 | 16 |
3. ȚSKA Moscova | 9 | 7 | 1 | 1 | 253-226 | 15 |
4. Odense Handball | 12 | 6 | 1 | 5 | 335-312 | 13 |
5. Buducnost Podgorica | 11 | 4 | 2 | 5 | 286-298 | 10 |
6. SCM Rm. Vâlcea | 8 | 2 | 0 | 6 | 193-240 | 4 |
7. Borussia Dortmund | 9 | 1 | 0 | 8 | 240-293 | 2 |
8. Podravka Koprivnica | 8 | 1 | 0 | 7 | 198-255 | 2 |
Etapa a 12-a, sâmbătă: Gyor-Brest 27-27, Buducnost-Odense 27-24; duminică: SCM Rm. Vâlcea-ȚSKA Moscova (17:00), Dortmund-Podravka (15:00)
* primele două clasate se califică în "sferturi"
** locurile 3-6 acced în optimile de finală
Fosta soție a lui Claudiu Niculescu a ajuns de nerecunoscut. „Foarte rău arăți!” Imaginile recente cu Diana Munteanu
Libertatea