Vin banii la clubul din Liga 1! 800.000 de euro vor intra în conturi: „Avem încredere că problemele vor fi rezolvate”

3 săptămâni in urmă 23

Articol de , , - Publicat luni, 03 ianuarie 2022, 07:21 / Actualizat luni, 03 ianuarie 2022 07:31

Situația de la Gaz Metan Mediaș părea dezastruoasă, dar va fi reparată în lunile următoare, așa că echipa nu o să mai arate ca o condamnată la retrogradare.

Gazul era în pericol să nu termine campionatul din cauza datoriilor pe care le acumulase clubul față de jucători, însă ardelenii se vor prezenta chiar bine în a doua jumătate a campionatului.

Neplătiți de cinci luni, fotbaliștii au încasat înainte de Revelion câte un salariu.

Șefii au achitat salariile din bani pe care i-au primit de la Primărie. Suma pe care a virat-o municipalitatea ar mai fi ajuns pentru achitarea încă unei luni de salarii, doar că primarul a pus condiția ca banii să fie utilizați și pentru plătirea furnizorilor, nu numai pentru angajați.

Mai vin 800.000 euro la Gaz Metan 

Datorii față de jucători încă mai există, dar ele vor fi stinse treptat, ca urmare a finanțării pe care o vor asigura în continuare Primăria și Romgaz. Până la sfârșitul lunii ianuarie, clubul va mai primi 800.000 de euro, o sumă care va putea fi folosită pentru achitarea salariilor restante.

Echipa va merge în cantonament în Antalya în iarna aceasta și stagiul a fost asigurat deja, așa că nu e vreun pericol în privința aceasta. Primăria și Romgaz vor continua să alimenteze clubul și în sezonul următor, cu sume chiar mai mari decât acordă acum.

Rezolvarea problemelor economice de la Gaz Metan modifică și calculele despre retrogradare, alb-negrii nu mai sunt condamnați așa cum păreau să fie în urmă cu o săptămână, când haitianul Alceus povestea disperat că nu fusese plătit de cinci luni și că avusese nevoie ca soția lui să-i cumpere un bilet de avion pentru Franța, ca să plece acasă de sărbători.

Echipa se află acum pe poziția a 13-a, una care conduce la un meci de baraj pentru salvare. Rămânerea în prima ligă constituie obiectivul pentru sezonul acesta.

Situația nu e chiar atât de rea cum părea, avem un președinte, Vali Iordănescu, care face tot ceea ce este posibil să rezolve problemele și avem încredere că vor fi rezolvate. De vândut jucători, suntem dispuși să-l vindem pe oricare, așteptăm oferte!

- Ilie Poenaru, antrenor Gaz Metan 

Academica Clinceni rămâne cea mai săracă

Gaz Metan găsește soluții pentru ieșirea din criză, rămân Clincenii cei mai afectați. Clubul din Ilfov nu a plătit salarii de patru luni, e ultimul în clasament și pare să fie sortit retrogradării. Primarul Budeanu ia în calcul și retrogradarea: „Doar să asigurăm existența clubului mai departe, chiar și în liga a doua, mai ales că vom face și un stadion nou”. 

Albaștrii au fost în play-off în sezonul trecut și au avut de plătit bonusuri imense pentru performanța aceasta, ceea ce le-a dezechilibrat contabilitatea. Acum au cerut insolvența. Tribunalul le-a respins cererea și au depus un recurs

„Nici nu mai am chef să mai joc fotbal!”, a spus Gardoș după ultimul meci din 2021, enervat de problemele economice. Poenaru, aflat acum la Gaz Metan, a trecut la Mediaș tocmai de la Clinceni.

Citește mai multe știri din Liga 1: 

Planuri diferite pentru Sorescu la Dinamo » Șefii vor să-l vândă, Stoican să-l „repare”: „Trebuie umblat la moral”

Budescu reziliază! S-a înțeles cu Gigi Becali și pleacă de la FCSB » 99% merge în Liga 2!

Playtech: Anamaria Prodan RUPE TĂCEREA despre bărbatul cu care a fost văzută de Revelion: „Da. Este adevărat“


Citeşte Articolul Întreg pe Sursă