Viitorul Tg. Jiu - Csikszereda n-a lămurit nimic! Dramatismul din Liga 2, amânat pentru ultima rundă

1 lună in urmă 4

Articol de GSP - Publicat luni, 22 martie 2021, 19:28 / Actualizat luni, 22 martie 2021 21:28

Viitorul Pandurii Tg. Jiu și Csikszereda au remizat, scor 0-0, în penultima etapă a sezonului regulat din Liga 2. Lupta pentru play-off este una palpitantă.

Rezultatele complete ale etapei #20 din Liga 2

Disputa dintre Viitorul și Csikszereda a încurcat și mai tare calculele din Liga 1. Gorjenii ar fi devenit prima echipă calificată în play-off, dacă s-ar fi impus. Cum nu s-a întâmplat, 11 echipe păstrează șanse matematice înaintea rundei decisive.

Meciul a avut un ritm alert. Formația din Târgu Jiu a ratat 3 șanse importante, cea mai mare în minutul 38, când golgeterul Daniel Paraschiv a rămas singur la 6 metri de poartă, a avut și timp de preluare, dar a tras în portar. Partea secundă a fost una tensionată. Apogeul a fost trăit în minutul 85, când oaspeții au trimis mingea în poartă, dar brigada condusă de Horia Mladinovici l-a anulat pentru un ofsaid care mai degrabă nu a existat.

Viitorul Pandurii urcă pentru moment pe primul loc în Liga 2. Are 32 de puncte și un meci crucial cu Dunărea Călărași, ocupanta locului 5. Csikszereda nu mai e la mâna ei înaintea ultimei runde. Are 29 de puncte, însă adversara e la îndemână, CSM Slatina.

Viitorul Tg. Jiu - Csikszereda 0-0

Click AICI pentru live și statistici

Viitorul Pandurii: D. Rusu - Buleică, Al. Băican, Lixandru, Sin - A. Dragu, Vulpe - Prejmerean, Țegle, Cioiu - D. Paraschiv 
Antrenor: Flavius Stoican 

Csikszereda: Gyenge - R. Takacs, Kelemen, Apro, Bor - Csuros, Casiadi - Jebari, Bauza, Meszaros - Schieb 
Antrenor: Valentiu Suciu

Clasament Liga 2: 

Viitorul Tg. Jiu și Csikszereda, la mâna lor în cursa pentru play-off

ACS Viitorul Tg. Jiu este revelația sezonului în Liga 2. Formația antrenată de Flavius Stoican este într-o poziție nesperată. Ocupă locul 3, cu 31 de puncte, având și un meci mai puțin disputat față de majoritatea contracandidatelor. Cu o victorie astăzi, gorjenii se califică matematic în play-off. Ar fi prima echipă.

 Csikszereda păstrează și ea șanse matematice la play-off. Ocupă doar locul 11 în acest moment, cu 28 de puncte, dar are avantajul unui meci mai puțin disputat.

Programul ultimei etapei din sezonul regulat: 

Poveste spectaculoasă cu două legende ale Rapidului: „Eu nu am băut un pahar, dar ei au rezolvat o sticlă și jumătate”

Fanii au câștigat războiul! Antrenorul și-a dat demisia cu o etapă înainte de finalul sezonului regulat

Playtech: Anamaria Prodan TAIE în carne vie. Impresara l-a eliminat, fără să mai stea la discuții


Citeşte Articolul Întreg pe Sursă