Viețile a trei români, salvate de un donator bulgar

2 săptămâni in urmă 17

3 pacienţi români salvaţi prin transplant de ficat şi rinichi cu organe provenite de la un donator bulgar. Este pentru prima oară când are loc o astfel de operați după încheierea în iulie a unui acord între agențiile de transplant din România și Bulgaria.

„Echipele de chirurgi de la Institutul Clinic Fundeni s-au deplasat, cu sprijinul Sabif, la Spitalul ”Dr Stefan Cherkezov” Veliko Tarnovo pentru prelevarea ficatului și a rinichilor de la un donator bulgar aflat în moarte cerebrală, a cărui familie a fost de acord cu donarea de organe. Intervenţia de transplant hepatic a fost realizată la Centrul de Transplant Hepatic al IC Fundeni şi a salvat viaţa unei paciente de 55 de ani. În acelaşi timp, la Centrul de Transplant Renal al IC Fundeni s-au realizat două intrevenţii de transplant renal, alţi doi pacienţi de 38 de ani şi respectiv, de 39 ani, fiind salvaţi”, a arătat dr. Radu Zamfir, director executiv al Agenției Naționale de Transplant, într-o postare pe Facebook.

Prelevarea de organe a avut loc pe 10 noiembrie.

Anul acesta, în România s-au înregistrat 41 de prelevări multiorgan de la donatori aflaţi în moarte cerebrală. S-au efectuat 35 de transplanturi de ficat de la donatori decedați și 8 intervenții de ficat de la donatori în viață, 130 de pacienți au beneficiat de transplant de rinichi, 72 de transplanturi renale fiind efectuate de la donatori aflaţi în moarte cerebrală. De asemenea, s-au realizat anul acesta 3 transplanturi de cord și un transplant pulmonar şi au fost raportate şi exportate către Eurotransplant 2 grefe pulmonare, iar către Italia 2 grefe cardiace, 1 grefă hepatică și 1 grefă pulmonară.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă