VIDEO Voiculescu: Marţi - raport final privind măsurile implementate după controalele din noiembrie 2020

1 lună in urmă 1

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a anunţat că marţi va exista un raport final după controalele efectuate în luna noiembrie a anului trecut la toate spitalele din ţară.   "Marţi avem un raport final, apropo de măsurile care au fost implementate deja, după controalele din noiembrie anul trecut. Practic, ceea ce a cerut Ministerul Sănătăţii, prin Direcţiile de Sănătate Publică, de la toate spitalele din ţară este să spună în ce stadiu sunt cu fiecare dintre acele măsuri şi vă pot spune că, dacă în 2016, poate vă amintiţi că ceea ce s-a întâmplat este că în 2017, la început, ministrul care a venit atunci a prelungit din pix şi apoi Parlamentul României a făcut-o toate autorizaţiile sanitare de funcţionare. Asta este un act de lipsă de responsabilitate foarte greu de catalogat, mai altfel decât am făcut-o deja. În acest moment cred că este cazul să privim adevărul în ochi, fie că este vorba despre măsuri minimale pentru siguranţa pacienţilor şi confortul pacienţilor în spitale, respectiv al personalului medical, lucruri care se regăsesc într-o autorizaţie sanitară de funcţionare", a spus Voiculescu, sâmbătă, într-o conferinţă de presă. El a indicat că, cel mai probabil, săptămâna viitoare vor fi prezentate concluzii ale anchetei în cazul incendiului de la spitalul din Piatra Neamţ. "Avem nevoie de concluziile anchetei de după Piatra Neamţ. Tocmai am vorbit cu doctorul Raed Arafat ceva mai devreme. Cel mai probabil, săptămâna viitoare vom vedea concluzii ale acestei anchete. Avem nevoie de concluziile anchetei de la Piatra Neamţ şi de concluziile anchetei de la 'Matei Balş', tocmai pentru a vedea ce trebuie să facem ca să ne ferim de astfel de evenimente. Dacă am şti care sunt cauzele exacte, am şti exact ce să facem, ce să prioritizăm", a afirmat Voiculescu. De asemenea, el a mai arătat că este nevoie de spitale noi. "Vom construi spitale noi. Nu există soluţie magică pentru a transforma o clădire veche într-o clădire nouă. Este mult mai costisitor, durează mai mult şi este mai prost. Avem nevoie de spitale noi", a mai spus ministrul Sănătăţii. AGERPRES/(A - autor: Florentina Peia, editor: Irina Poenaru, editor online: Andreea Preda)   Citeşte şi:   * VIDEO Voiculescu: Demisiile ar trebui să aibă legătură directă cu responsabilităţile dintr-un caz sau altul   * LIVE UPDATE FOTO/VIDEO Incendiu la Spitalul 'Matei Balş' din Capitală; a fost activat planul roşu   * Incendiu la 'Matei Balş'/ Rectificare Ministerul Sănătăţii: A şasea victimă este un bărbat de 70 ani   * VIDEO UPDATE Protest în faţa Ministerului Sănătăţii, organizat de AUR   * VIDEO Marş de protest pe traseul Ministerul Sănătăţii - Institutul 'Matei Balş'
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă