VIDEO Vîlceanu: Nu s-a discutat despre cine va fi premier; speculaţiile sunt doar bârfe

3 săptămâni in urmă 12

PNL nu a avut până acum discuţii despre cine va fi premier nici în interiorul partidului şi nici cu partenerii de coaliţie, a declarat, joi, Dan Vîlceanu, secretarul general al PNL.   El a participat la evenimentul care a marcat finalizarea lucrărilor de reabilitare a aeroportului Băneasa, în calitate de ministru interimar al Transporturilor. Vîlceanu a fost întrebat de jurnalişti dacă Florin Cîţu rămâne propunerea PNL pentru funcţia de premier. "Propunerea de premier a Partidului Naţional Liberal nu a fost discutată încă. Rămâne de văzut care vor fi discuţiile în alianţă şi în funcţie de aceste discuţii o să venim cu o persoană, vedem exact la acel moment. Nu, nu am avut discuţii de genul ăsta în partid şi nici nu vreau să fac speculaţii. Până în momentul acesta am discutat strict pe programul politic, pe programul de guvernare, în rest nu am avut discuţii foarte concrete legate de miniştri, premieri şi alte chestiuni, care, sigur, sunt de interes, dar rămân la final", a spus responsabilul PNL. La insistenţele jurnaliştilor pe acest subiect, el a punctat: "Nu am discutat despre premier, nici la coaliţie, nici la partid, aşa că speculaţiile sunt doar bârfe", a precizat Vîlceanu. AGERPRES/(Autor: Florentina Cernat, editor: Nicoleta Gherasi, redactare: Sergiu Olteanu, imagine: Marian Vlăduț, Montaj: Traian Arsenescu, editor online: Irina Giurgiu)
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă