VIDEO Valeriu Gheorghiţă: Persoanele care deservesc activităţi esenţiale - 32,3% dintre cele vaccinate în etapa a II-a

1 lună in urmă 28

Coordonatorul campaniei de vaccinare împotriva SARS-CoV-2, dr. Valeriu Gheorghiţă, a anunţat marţi că persoanele care deservesc activităţi esenţiale reprezintă 32,3% din procentul tuturor persoanelor vaccinate în etapa a II-a.   "În ceea ce priveşte vaccinarea persoanelor din prima etapă, astăzi, 26 ianuarie, sunt vaccinate 209.307 persoane din prima etapă şi mai sunt încă programate 20.790 de persoane în platforma de programare informatică pentru prima doză. Din acest punct de vedere, considerăm că obiectivul pentru etapa I a fost atins. Ne situăm peste 90% procent de acoperire vaccinală pentru etapa I adresată lucrătorilor din sistemul medical şi social. În ceea ce priveşte etapa a II-a de vaccinare, care a început pe 15 ianuarie, au fost vaccinaţi la acest moment 175.103 pacienţi cu boli cronice şi vârsta peste 65 de ani, în care sunt incluse şi persoanele din centrele medico-sociale şi rezidenţiale, acestea reprezentând practic 17.930 de persoane. Suplimentar au fost vaccinate 56.999 de persoane care deservesc activităţi esenţiale, din 15 ianuarie până în data de 25, când s-a făcut acest bilanţ, persoanele care deservesc activităţi esenţiale reprezentând 32,3% din procentul tuturor persoanelor vaccinate în etapa a II-a", a anunţat el în cadrul unei conferinţe de presă. Medicul a menţionat că, în ce priveşte programările în platforma informatică, din data de 26 ianuarie până pe 15 aprilie sunt ocupate 1.800.000 de locuri pentru vaccinare, totalizând atât prima doză, cât şi doza de rapel. "Dintre acestea, 73% dintre locuri sunt ocupare de persoane cu boli cronice, respectiv persoane cu vârsta de peste 65 de ani. De asemenea, 27% sunt persoane care deservesc activităţi esenţiale în infrastructura critică a statului. În ce priveşte modalitatea de programare, majoritatea au fost programaţi prin CNP, practic individual, pe platformă sau prin intermediul aparţinătorilor, prin angajatori, prin call-center şi prin medicii de familie, respectivul medicul curant", a explicat Valeriu Gheorghiţă. Acesta a arătat că, din data de 27 decembrie până în prezent, în România, au fost administrate 484.631 de doze unui număr de 459.567 de persoane, dintre care 434.503 persoane vaccinate cu prima doză, iar 25.064 vaccinate şi cu doza a doua. În sistemul de raportare au fost înregistrate în total 1.213 de reacţii comune şi minore, fără a fi înregistrate reacţii majore. AGERPRES/(A - autor: Irinela Vişan, editor: Florin Marin, editor online: Gabriela Badea)   Citeşte şi:   * Alte 95.940 doze de vaccin de la Pfizer BioNTech au sosit în România   * A şasea tranşă de vaccin Pfizer/BioNTech soseşte luni în România   * VIDEO Campania naţională de vaccinare anti-COVID/ Începe etapa a II-a de imunizare   * LIVE UPDATE VIDEO Campania de vaccinare anti-COVID în România a început 
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă