VIDEO SUA: Pentagonul monitorizează îndeaproape activitatea Rusiei în Arctica

1 lună in urmă 16

Statele Unite monitorizează "foarte atent" activitatea militară a Rusiei în Arctica, a anunţat luni Washingtonul, informează dpa. Într-o conferinţă de presă, un reporter l-a întrebat pe purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, cât de îngrijorat este Departamentul american al Apărării cu privire la informaţiile privind testarea de arme şi obţinerea de imagini prin satelit de către noile baze ale Rusiei.   "Evident, monitorizăm foarte atent", a răspuns Kirby. "Nimeni nu este interesat să vadă Arctica militarizată". SUA are interese de securitate naţională în Arctica, iar regiunea este vitală atât pentru apărarea naţională, cât şi ca "potenţial coridor strategic" între regiunea indo-pacifică, Europa şi SUA, a spus Kirby. Arctica este importantă din punct de vedere strategic pentru toate statele cu care se învecinează şi nu doar din punct de vedere militar. Se crede că există cantităţi uriaşe de petrol şi gaze, iar prezenţa unor resurse minerale valoroase a provocat în mod repetat disputele teritoriale. Marina rusă a spart gheaţa groasă din Arctica la sfâşitul lunii martie folosind submarine nucleare, demers menit să evidenţieze prezenţa Moscovei în regiune. "Rusia renovează aerodromuri şi instalaţii de radiolocaţie din epoca sovietică, construieşte porturi noi şi centre de căutare şi salvare, îşi consolidează flota de spărgătoare de gheaţă, atât convenţionale cât şi pe bază de energie nucleară", a declarat luni pentru CNN Thomas Campbell, un purtător de cuvânt al Pentagonului. Campbell a declarat că Moscova îşi extinde, de asemenea, reţeaua de sisteme de rachete de apărare aeriene şi de coastă în încercarea de a-şi consolida capacitatea de a respinge atacurile şi de a apăra părţi importante ale Arcticii. Armata rusă a testat recent tipul de torpilă numit Poseidon 2M39, cu propulsie nucleară. Această torpilă este destinată să depăşească nedetectată sistemele de apărare de coastă, cum ar de exemplu cele ale SUA, potrivit CNN. AGERPRES/(AS - autor: Raluca Anghel, editor online: Andreea Preda)   Sursa foto: ua.usembassy.gov
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă