VIDEO Soprana Angela Gheorghiu a lansat patru melodii româneşti renumite, alături de Royal Philharmonic Orchestra

3 săptămâni in urmă 1

Soprana Angela Gheorghiu a lansat în format digital patru melodii româneşti renumite, interpretate alături de prestigioasa Royal Philharmonic Orchestra, dirijată de Gavin Greenaway, compozitor şi pianist distins cu premiul Emmy, informează un comunicat transmis AGERPRES. Cele patru piese celebre sunt "Sanie cu zurgălăi", "Barca pe valuri", "Ionel, Ionelule" şi "Mai spune-mi că nu m-ai uitat". "Ideea de a înregistra aceste piese mi-a venit natural, pentru că am ascultat mereu diferite stiluri de muzică - pop, jazz, muzică populară sau rock - şi m-a încântat să le explorez. Toate cele patru piese sunt foarte cunoscute în România şi le ascult de când eram copil", a declarat Angela Gheorghiu, conform sursei citate. "Sanie cu zurgălăi" a fost compusă de Richard Stein şi cântată şi de Edith Piaf, în varianta - "Johnny, tu n'es pas un ange". În România se cântă mai mult ca o melodie populară, în afara ţării este mai degrabă o piesă de jazz.   "Barca pe valuri" este considerat cel mai faimos vals din lume şi toată lumea a ajuns astfel să-l asimileze, în mod greşit, valsurilor vieneze. În realitate, este un vals compus de compozitorul român Iosif Ion Ivanovici şi se numea iniţial "Valurile Dunării".   "Ionel, Ionelule", compus de George Sbârcea, este un cântec interpretat în toate formele muzicale în România şi este extrem de popular datorită versurilor sale comice. A fost cântat de cântăreţi, dar şi de mari actori pentru că nu este doar o partitură muzicală, ci şi una teatrală. "Mai spune-mi că nu m-ai uitat" este compus de Gherase Dendrino, pe versuri de Puiu Maximilian, ambii creatori fiind bine cunoscuţi în România. Inspiraţia Angelei Gheorghiu în alegerea acestui cântec special a venit de la interpretarea Doinei Badea.   "Toate aceste piese sunt doar primele pe care le-am înregistrat alături de Royal Philharmonic Orchestra şi Gavin Greenaway, la Air Studio din iubita mea metropolă britanică, Londra. România are o bogăţie melodică şi ritmică uimitoare şi de aceea am considerat întotdeauna că trebuie să promovez muzica românească în întreaga lume. Fiind cântăreaţă de operă, a trebuit să găsesc o formulă stilistică şi muzicală cât mai potrivită pentru vocea mea, aşa că am ales un stil jazzy pentru aceste piese. Într-o zi, eram la New York pentru spectacolele mele de la Metropolitan Opera şi l-am întâlnit pe muzicianul de jazz român Damian Drăghici, căruia i-am cerut părerea despre cele patru melodii româneşti pe care intenţionam să le înregistrez. Damian s-a oferit să contacteze muzicieni americani, care să realizeze orchestraţiile acestor melodii, motiv pentru care le mulţumesc tuturor, din toată inima", a precizat Angela Gheorghiu. "Sanie cu zurgălăi" a fost orchestrată de Jorge Calandrelli, "Mai spune-mi că nu m-ai uitat" - de Oscar Castro Neves, "Barca pe valuri" şi "Ionel, Ionelule" - de Chris Boardman. "În cariera mea am încercat să demonstrez că orice stil de muzică are o calitate extraordinară dacă muzica este bine făcută şi că muzicienii clasici se pot apropia şi pot interpreta muzică pop, jazz sau rock. Aceste înregistrări sunt doar un început, în dorinţa mea de a oferi publicului mai multe momente de vis, o stare de bine, uneori puţină melancolie, dar mai ales optimism şi bucurie în aceste vremuri tulburi, în care avem nevoie de muzică bună. Voi continua căutările mele în vastul repertoriu românesc şi internaţional pe care încă nu l-am explorat vocal. Sper că bucuria mea vă va molipsi pe toţi, pentru că avem nevoie de muzică, avem nevoie de artă în viaţa noastră", a mai spus Angela Gheorghiu. AGERPRES/(AS - autor: Petronius Craiu, editor: Florin Marin, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă