VIDEO „Se are în vedere” o creștere graduală de la 60% la 70% a pragului de vaccinare impus pentru reluarea școlii cu prezență fizică, anunță ministrul Cîmpeanu / Toate școlile vor avea vineri ședințe de consilii de administrație pentru a decide formal cum încep cursurile luni

3 săptămâni in urmă 57

https://cdn.edupedu.ro/wp-content/uploads/2021/01/dreamstime_m_194629015-e1610269187281.jpg
“Se are în vedere o ridicare a acestui prag” al ratei de vaccinare în rândul angajaților din școli, pe care autoritățile vor să îl impuncă drept condiție pentru reluarea școlii cu prezență fizică, a declarat joi seară, la Antena 3, ministrul Educației Sorin Cîmpeanu. Potrivit acestuia, e avută în vedere creșterea graduală de la 60% la 70%, țintă stabilită “conform Organizației Mondiale a Sănătății”.

Oficialul a spus că vineri inspectoratele școlare județene urmează să afișeze listele actualizate cu ratele de vaccinare din școli, pe baza cărora se va decide dacă o școală reia luni activitatea cu prezență fizică sau online. “Dacă nu ai 60%, nu ai nicio șansă”, a spus ministrul.

Sorin Cîmpeanu – declarații făcute joi seară la Antena 3:

“Se are în vedere o ridicare a acestui prag de 60%, în așa fel încât, gradual, să ajungem la 70% rată de vaccinare în fiecare școală și grădiniță din România. Pentru că acesta este pragul, conform Organizației Mondiale a Sănătății, care trebuie atins: 70%.” 

“(…) Am solicitat ca mâine, la nivelul fiecărui Inspectorat Școlar Județean, să fie afișat pe site-ul Inspectoratului lista cu rata de vaccinare actualizată. Pentru că deja au afișat [în] fiecare școală, dar la nivelul zilei de vineri. Dacă au intervenit schimbări, ele vor fi cunoscute mâine, pe site-ul fiecărui inspectorat școlar județean. Văzând acea listă deja poți ști dacă luni copilul va putea să meargă la școală cu prezență fizică sau nu.

Mâine după-amiază, sub rezerva validării în CNSU, așa cum am spus, vor fi Consilii de Administrație în care se va formaliza decizia de începere cu prezență fizică a școlii sau de începere în regim online a școlii. Dacă nu ai 60%, nu ai nicio șansă…

Din păcate, e un motiv să îi ajutăm să înțeleagă pe colegii noștri care încă nu au decis să se vaccineze și merg în școli să facă acest lucru. Dacă ai rată de vaccinare de cel puțin 60% și nu ai făcut o cerere specială pentru trecere în regim online, e clar că vei merge la școală cu prezență fizică.”

Înregistrarea interviului:

Legat de procedurile pe care școlile trebuie să le facă pentru a reîncepe cursurile, Ministrul Educației a punctat faptul că vineri dimineață ar trebui ca ședința Comitetului Național pentur Situații de Urgență să aprobe introducerea acestui criteriu de vaccinare pentru deschiderea școlilor. Modificarea ordinului comun ar trebui să apară foarte repede în Monitorul Oficial pentru ca școlile să poată decide aplicarea noilor reguli.

Într-un interviu la Digi24 Cîmpeanu a explicat:

„Dacă există vaccin, dacă rata e peste 60%, consiliul de administrație poate decide redeschiderea școlilor. Constată că a depășit pragul minim definit în ordinul comun Ministerul Sănătății, Ministerul Educației care este obligatoriu pentru toate unitățile de învățământ de stat sau privat și intră în prezență fizică. Are însă, în paralel, pentru că celorlalte reglementări din ultimul comun 5.338 se adaugă doar acest criteriu suplimentar, celelalte rămân, adică apare un caz de infectare în clasă – se suspendă activitatea cu prezența fizică în clasă; apar cazuri de infectare în școală într-un număr mai mare sau egal cu jumătatea numărului de clase din școală – se suspendă activitatea cu prezență fizică în întreaga școală și vor avea în continuare posibilitatea ca pe baza articolului 3, alineatul 2 din ordinul de ministru, consilul de administrație, chiar dacă are o rata de vaccinare de 70-80-90%, dacă are probleme de infrastructură, un număr prea mare de profesori infectați, spre exemplu, poate solicita începerea școlii în sistem online. Iar inspectoratul școlar va aproba cum a aprobat și până acum toate cererile pe baza articolului 3.2”.

Despre rata de infectare din localitate, ministrul a spus că aceasta nu contează la stabilirea scenariului de funcționare a școlii:

„În data de 1 octombrie s-a decuplat, în urma consultărilor, și a fost de comun acord decuplarea modului de funcționare al școlii de rata de infectare din localitate. Atâta vreme cât singurul criteriu care se adaugă la ordinul comun de ministru înseamnă că rămâne această decuplare de rata de incidență. Dar un consiliu de administrație al școlii va aprecia dacă, în funcție de toți parametri pe care îi ia în calcul, face sau nu face solicitare către inspectoratul școlar pentru începere în regim online”, potrivit ministrului.

„Într-o școală în care rata este sub 60% nu poate sub nicio formă să deschidă fizic”, a încheiat acesta.

Foto: © David TadevosianDreamstime.com / / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Articolul VIDEO „Se are în vedere” o creștere graduală de la 60% la 70% a pragului de vaccinare impus pentru reluarea școlii cu prezență fizică, anunță ministrul Cîmpeanu / Toate școlile vor avea vineri ședințe de consilii de administrație pentru a decide formal cum încep cursurile luni apare prima dată în Edupedu.ro.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă