VIDEO Scriitoarea egipteană Nawal el-Saadawi a murit la vârsta de 89 de ani

1 lună in urmă 4

Scriitoarea egipteană şi militanta feministă Nawal el-Saadawi, una dintre principalele voci care au susţinut drepturile femeilor în lumea arabă şi a fost închisă pentru vederile ei, în timp ce o parte dintre cărţile sale au fost interzise, a murit la vârsta de 89 de ani, transmite luni Reuters. Saadawi a murit duminică într-un spital din Cairo şi a fost îngropată în cadrul unei mici ceremonii la care au participat doar rudele. Nawal el-Saadawi s-a născut la 27 octombrie 1931 şi a absolvit Facultatea de medicină din cadrul Universităţii din Cairo.   Foto: (c) www.zedbooks.net  În autobiografia ei, publicată sub titlul "A Daughter of Isis" (O fiică a lui Isis), ea îşi descrie copilăria într-o cultură patriarhală în care fetele erau căsătorite când încă erau copile şi erau mutilate genital. După ce a fost supusă la rândul ei procedurii de mutilare genitală, el-Saadawi a început să militeze împotriva acestei practici în timp ce lucra ca medic în anii '50 şi '60. Ulterior avea să protesteze împotriva autorităţilor religioase şi a guvernului pentru că apărau valori conservatoare şi a scris zeci de cărţi în care a abordat teme tabu, printre care sexualitatea şi prostituţia. "După ce am călătorit peste tot în lume... am descoperit că fetele sunt crescute în moduri similare - suntem toate în aceaşi barcă. Sistemul patriarhal, religios, capitalist este universal", a declarat ea pentru Fundaţia Thomson Reuters în 2018.   Foto: (c) BENOIT DOPPAGNE / EPA Convingerile sale i-au provocat deseori probleme cu autorităţile egiptene. În 1981 a fost condamnată la închisoare după ce l-a criticat pe preşedintele Anwar Sadat, cu puţin timp înainte de asasinarea acestuia. În anii '90 a petrecut o perioadă de timp în exil, după ce a primit ameninţări cu moartea din partea unor militanţi islamişti.   Multe dintre cărţile sale, printre care "Women and Sex" (Femeile şi sexul), sau "The Hidden Face of Eve" (Faţa ascunsă a Evei), au fost traduse şi publicate în străinătate.   În Egipt, unde a avut reputaţia unei persoane care caută probleme şi care susţine puncte de vedere occidentale, unele dintre cărţile sale au fost atacate şi retrase din circulaţie. Saadawi s-a căsătorit şi a divorţat de trei ori şi are doi copii - scriitoarea Mona Helmy şi regizorul de film Atef Hatata. AGERPRES/(AS - autor: Codruţ Bălu, editor: Mihaela Nicolaescu, editor online: Gabriela Badea) 
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă