VIDEO. S-a închis cercul: Pasajul de la Domnești are forma finală. Cum arată acum cel mai așteptat pasaj de pe Centura Bucureşti

1 săptămână in urmă 21

Cel mai așteptat pasaj de pe Centura Bucureşti prinde contur. Dintr-o filmare din dronă se poate vedea că Pasajul Domnești are acum forma finală, după ce firma care lucrează acolo a montat și ultima grindă principală care închide tablierul metalic. Constructorul a realizat mai bine de 40% din lucrări.

Pasajul, care atunci când va fi gata va fluidiza traficul în cea mai aglomerată intersecţie de pe Centura Bucureşti, va fi inaugurat în august- septembrie anul viitor.

Contractul pentru proiectarea şi execuţia pasajului de la Domneşti a fost semnat în 2017 cu românii de la Straco pentru aproximativ 100 de milioane de lei.

Timp de un an s-a bătut pasul pe loc, deoarece fostul primar general Gabriela Firea a cerut modificarea proiectului pentru a include bucla de întoarcere a tramvaiului de pe Prelungirea Ghencea. Între timp, constructorul a intrat în faliment, iar lucrarea a fost preluata de subcontractorii săi, tot firme românești.

Zona Prelungirea Ghencea-Domneşti este una dintre cele mai aglomerate. Cozile se întind zilnic pe 4-5 kilometri, iar timpul de aşteptare pentru a trece intersecţia ajunge și la zeci de minute.

Pe Centura Capitalei se mai află în lucru și alte trei sensuri giratorii suspendate: cele de la Cernica, Berceni şi Popeşti –Leordeni.

Editor : A.P.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă