VIDEO Polițist, filmat cum scoate brusc pistolul la un șofer de tir tras pe dreapta / IPJ Arad spune că face verificări în acest caz

3 săptămâni in urmă 18

Pliția Arad a anunțat că face verificări după ce pe rețele de socializare a apărut o înregistrare video în care se vede cum un agent scoate brusc pistolul și îl îndreaptă spre șoferul unui tir tras pe dreapta pe DN7.

În filmuleţul de câteva secunde se vede că pe marginea drumului este oprit un TIR, al cărui şofer este coborât din cabină, în timp ce un poliţist îl verifică.

Înregistrarea făcută de un alt șofer care trecea pe acolo surprinde momentul în care poliţistul avea pistolul îndreptat spre şofer.

"Evenimentul a avut loc la data de 26 decembrie, în vecinătatea bretelei de urcare de pe DN 7 pe autostrada A1 Deva - Nădlac. În aceste momente, Biroul de poliţie Autostrada A1 Deva - Nădlac efectuează verificări, pentru stabilirea cu exactitate a circumstanţelor în care s-a petrecut evenimentul, în vederea luării măsurilor care se impun", a transmis, marţi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad.

Surse din rândul anchetatorilor au precizat, pentru Agerpres, că agentul de poliţie a fost identificat şi urmează să fie audiat.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă