VIDEO Ploiești: Un taximetrist l-a amenințat pe un polițist, după ce acesta l-a oprit în trafic. Polițistul s-a folosit de arma din dotare pentru a-l determina să oprească motorul mașinii

2 luni in urmă 29

Europol relatează despre cazul unui polițist din Ploiești care a fost amenințat de un taximetrist, chiar în biroul Poliției Rutiere. „Crezi că vei fi mereu îmbrăcat în uniformă? Ne întâlnim noi în timpul liber și vezi tu!”, i-ar fi transmis taximetristul polițistului, martori fiind mai mulți agenți de poliție.

Totul ar fi început ieri, în jurul orei 20:00, când membrii unui echipaj de Poliție Rutieră au depistat în trafic, pe Șoseaua Vestului din Municipiul Ploiești, un taximetrist în vârstă de 33 de ani care nu purta centura de siguranță și vorbea la telefon fără a avea un dispozitiv hands-free in functiune.

„La momentul interceptării în trafic, șoferul a fost extrem de iritat pentru că polițiștii s-au găsit să-l oprească tocmai pe el, spunându-le că nu dorește să le înmâneze documentele si ulterior, punându-se în mișcare către direcția unuia dintre agenții de poliție, fiind cât pe ce să-l acroșeze”, relatează Sindicatul Europol.

Pentru că integritatea fizică i-a fost pusă în pericol, polițistul l-a somat cu armamentul din dotare fără a executa vreun foc asupra taximetristului.

Polițistul i-a solicitat șoferului să oprească motorul mașinii, iar acesta s-a conformat doar după ce la fața locului au sosit și alte echipaje în sprijin pentru a-l conduce la sediul poliției. La sediul Biroului Rutier Ploiesti, în prezența a 5 polițiști, taximetristul  l-a amenințat pe polițist.

”Individul l-a amenințat pe colegul nostru care îl somase să oprească motorul mașinii întrucât comportamentul său reprezenta un real pericol pentru ceilalți participanți la traficul rutier, spunându-i agentului de politie să nu creadă că stă 24 din 24 de ore îmbrăcat în uniformă, că îl va întâlni în timpul liber și va vedea el. Colegul nostru și-a sesizat imediat superiorii cu privire la ultrajul comis asupra sa, însă procurorul de caz a precizat că nu se impune măsură reținerii întrucât individul nu prezintă pericol public”, relatează Europol.

„În continuare constatăm dubla măsură în ceea ce privește infracțiunile de ultraj, în contextul în care în cursul acestui an, un bărbat a fost arestat preventiv doar pentru că a amenințat un judecător prin intermediul unui document transmis prin fax la Judecătoria Sighetu Marmației. Ne întrebăm cum ar mai putea polițiștii să-și facă datoria cu devotament și curaj pentru a-i apăra pe cetățeni dacă inclusiv procurorii tratează cu o lejeritate exagerată faptele de ultraj comise comise împotriva polițiștilor și cât de în siguranță ar mai trebui să se simtă simplii cetățeni în aceste condiții”, mai relatează Europol

sursa foto: captura

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă