VIDEO Percheziții în aproape jumătate din țară la persoane bănuite de evaziune fiscală, abuz în serviciu și poluare prin evacuare de deșeuri

2 luni in urmă 1

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș pun în aplicare, joi dimineața, 190 de mandate de percheziție domiciliară, în 17 județe și în municipiul București, la sediile și locuințele unor persoane fizice și juridice, se arată într-un comunicat transmis de Poliția Română.

Potrivit sursei citate, persoanele vizate sunt bănuite de comiterea infracțiunilor de evaziune fiscală, abuz în serviciu și poluare prin evacuare de deșeuri.

În aceste activități ar fi fost implicate spitale de stat și private, cabinete medicale și unități cu profil medical, au declarat surse judiciare pentru G4Media.ro. Potrivit acestora, ar fi vorba despre spitale din Târnăveni, Mediaș, Saveni, Darabani, Ștefănești și Dorohoi, dar și alte aproximativ 50 de cabinete medicale individuale și entități a căror activitate generează deșeuri medicale.

Acțiunile se desfășoară sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș și au loc în București și în județele Mureș, Botoșani, Iași, Suceava, Alba, Arad, Bacău, Bihor, Caraș Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Prahova, Sibiu, Teleorman și Vaslui.

Din cercetări a reieșit că, în perioada 2018-2020, o societate comercială din județul Mureș, având ca obiect de activitate preluarea deșeurilor și predarea lor către incineratoare autorizate, cu activitate în 17 județe, nu ar fi înregistrat în evidențele contabile relațiile comerciale stabilite.

De asemenea, pentru a evita costurile privind incinerarea legală și înregistrarea în contabilitate a facturilor de prestări servicii, societatea în cauză ar fi evacuat în natură deșeurile preluate.

În activități ar fi fost angrenate unități medicale și societăți cu profil medical, ale căror evidențe ar fi fost trunchiate, astfel încât agentul economic în cauză s-ar fi sustras de la plata impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat.

Totodată, acțiunea vizează și aspecte privind achiziții publice de materiale sanitare din perioada stării de urgență.

Prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului este estimat, până în acest moment, la 380.000 de lei.

5 mandate de aducere vor fi puse în executare.

Acțiunea beneficiază de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

La activitate participă și polițiști ai inspectoratelor din județele menționate.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă