VIDEO Pentru prima dată în cei 32 de ani de la Revoluție, sirenele din Piața Operei din Timișoara nu au mai sunat / Explicațiile autorităților

3 săptămâni in urmă 24

Timișoara a celebrat luni momentul în care în 20 decembrie 1989 a devenit primul oraș liber de comunism din România. Pentru prima dată în cei 32 de ani de la Revoluție, sirenele din Piața Victoriei nu au mai sunat, autoritățile spunând că a fost o "defecțiune tehnică".

Ca în fiecare an, în 20 decembrie, la Timișoara sună sirenele de alertare a populației, timp de trei minute, începând cu ora 12.00. Astfel este marcat momentul în care orașul a devenit primul din România liber de comunism. Sirenele au sunat și luni, la ora 12.00, dar nu și în Piața Victoriei, simbolul revoluției din decembrie 1989 de la Timișoara.


"Rușine să vă fie!", au strigat din balconul Operei câțiva revoluționari veniți să comemoreze 32 de ani de la momentul în care Timișoara devenea primul oraș liber de comunism din România.

Conform autorităților, sirenele din Piața Victoriei nu au sunat din cauza unei defecțiuni tehnice.

  • "Ne exprimăm regretul cu privire la defecțiunea tehnică din cauza căreia sirena din zona centrală a orașului nu a sunat în acest an, conform programului. Sirena din centru a fost testată în această dimineață la ora 10 și era funcțională. La ora 12 au fost pornite toate cele 11 sirene din oraș, care au funcționat, cu excepția celei din Piața Victoria. Această este una dintre cele mai vechi sirene, iar defecțiunea tehnică este în curs de remediere", a transmis pentru Opinia Timișoarei Serviciul Comunicare din Primăria Timișoara.
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă