VIDEO O nouă bătaie în trafic, cu pumni și picioare, pe Valea Prahovei / Printre protagoniști, o femeie cu un copil în brațe

3 săptămâni in urmă 20

În imaginile publicate de infosud-est apar în jur de zece persoane, între care și o femeie cu un copil în brațe, care se îmbrâncesc în mijlocul drumului și se lovesc cu pumnii și picioarele.

Poliția Prahova a anunțat că polițiștii din Coarnic au fost sesizați despre această altercație la 112, luni, în jurul orei 10:00, iar când au ajuns la fața locului nu au mai găsit persoanele implicate.

Conform Poliției, cei implicați au fost oprit de polițiști ulterior, în trafic, fiind identificați cu ajutorul semnalmentelor oferite de către ceilalți participanți la trafic.

  • "Din primele verificări a rezultat faptul că evenimentul s-a produs în urma unei neînțelegeri privind acordarea priorității de trecere autovehiculelor care au acest drept.
  • Persoanele implicate au fost identificate și conduse la sediul unității de poliție, unde a fost întocmit dosar penal pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe", precizează Poliția Prahova într-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, au fost amendați, conform Legii nr. 61/1991, pentru provocare și participare efectivă la scandal în locuri sau localuri publice, trei șoferi cu vârstele de 26, 28 respectiv 42 de ani, și un pasager în vârstă de 28 de ani.

Este al doilea incident de acest fel petrecut în ultimele 24 de ore în mijlocul coloanelor de mașini de pe DN1, la Bușteni.

O nouă zi cu trafic bară la bară pe Valea Prahovei


Centrul Infotrafic al Poliției Române a anunțat luni după-amiază că se înregistrează din nou valori ridicate de trafic pe DN 1 Ploiești – Brașov, între stațiunile Predeal și Bușteni, pe sensul de coborâre, iar pe sensul de urcare către munte este aglomerație între Breaza și Comarnic, dar și în stațiunile Sinaia, Poiana Țapului și Bușteni.

În plus, este aglomerație și pe DN 73A, între Pârâul Rece și Predeal, pe sensul de mers către DN1.

Rute alternative recomandate de Poliție:

  • București - Autostrada A3 - Ploiești - Cheia - DN 1A Brașov;
  • București - A1 - Pitești - Câmpulung - DN 73 Râșnov;
  • București - DN 71 - Târgoviște - DN 72A - Câmpulung - DN 73 Râșnov;
  • București - Târgoviște - DN 71 Sinaia.
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă