VIDEO | O fată și un băiat înghețați la miezul nopții, pe o bancă din București: „Au încercat să-i trezească, n-au avut nicio recție”

1 lună in urmă 1


Doi tineri de 23 și 21 de ani au fost salvați de jandarmii bucureșteni, la miezul nopții, când au fost găsiți inerți pe o bancă din Capitală, relatează pagina oficială de Facebook a Jandarmeriei Române.


„Doi tineri, în miez de noapte, întinși pe o bancă de pe un bulevard din Capitală. Erau îmbrăcați sumar, dar îngrijit. Păreau a dormi. Jandarmii au mers lângă ei și au încercat să îi trezească, pentru a afla ce se întâmplă cu ei. Însă tinerii nu au avut nicio reacție. Tremurau. Era clar că orele petrecute în frig i-ar fi putut aduce pe cei doi în șoc hipotermic.


Colegii noștri le-au verificat semnele vitale și au cerut de urgență sprijinul unui echipaj medical, încercând, până la sosirea acestuia, să încălzească trupurile înghețate.


După acordarea ajutorului medical, tinerii au început să își revină. Băiatul, 23 de ani, fata doar 21. Nu știm ce îi adusese în starea de șoc. Nu erau foarte coerenți, însă informațiile pe care au reușit să le obțină i-au ajutat pe colegii noștri să contacteze părinții, care, evident, erau îngrijorați.



O situație care ar fi putut avea un final tragic, din cauza unor alegeri nefericite. E nevoie de răbdare, tact și comunicare permanentă care să ajute tinerii să înțeleagă care este, de fapt, adevăratul sens al libertății.”, scrie sursa citată.


Citeşte Articolul Întreg pe Sursă