VIDEO Novak Djokovic a pierdut cu 6-1 primul set, dar a reușit să se califice în sferturi la US Open 2021

1 lună in urmă 27

​Jenson Brooksby a produs marea surpriză în debutul partidei cu Novak Djokovic, jucătorul de 20 de ani reușind să câștige clar, scor 6-1, primul set al partidei. Liderul mondial a revenit însă și s-a calificat în sferturile de la US Open după ce a mai cedat doar șapte gameuri.

Locul 99 ATP, Brooksby a avut un start lansat de meci, primul set revenindu-i cu un categoric 6-1.

A fost însă doar "scânteia" care să-l aprindă pe Nole. Sârbul a revenit pe tabelă și nu s-a mai oprit până la finalul dueulului (6-3, 6-2, 6-2).

Meciul a durat două ore și 59 de minute.

În sferturi, Nole va da peste italianul Matteo Berrettini, al șaselea favorit de la Flushing Meadows.

Djokovic rămâne astfel în cursa pentru Marele Slam: câștigarea tuturor turneelor majore dintr-un sezon. Sârbul s-a impus deja în 2021 la Australian Open, Roland Garros și Wimbledon.

În plus, dacă se va impune și la US Open, atunci Djokovic va urca de unul singur pe prima poziție în ierarhia all-time a titlurilor de Grand Slam: momentan, se află la egalitate cu Roger Federer și Rafael Nadal (toți au câte 20 de GS-uri câștigate).

Aici poți urmări rezumatul partidei dintre Djokovic și Brooksby:

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă