VIDEO MM Stoica a reacționat după ce a fost acuzat de blat: „Mergem împreună la poligraf!”

1 lună in urmă 39

În 2002, pe vremea când o antrena pe Oțelul Galați, Victor Roșca spune că a fost pus într-o situație ingrată. Acesta a povestit că echipa sa a „trântit” un meci cu Gloria Bistrița, aranjamentul fiind recunoscut ulterior de Mihai Stoica, la acea vreme președinte la Oțelul. 

MM Stoica, acuzat de blat: „Nu-l acționez în instanță”

Gloria lui Jean Pădureanu a câștigat în fața gălățenilor cu 1-0, după un gol încasat de Cristi „Babicu” Munteanu direct din corner. Cu un sezon înainte, gălățenii se salvaseră de la retrogradare tot în urma unui meci cu cântec. 

MM Stoica a reacționat pe Facebook și a infirmat declarațiile lui Victor Roșca:

Ceahlăul - Oțelul 0:0 a fost un rezultat care convenea ambelor echipe. Ceahlăul se salva matematic în penultima etapă (nu mai avea nevoie de un punct la Bistrița în ultimul joc, lui nea Jean nu i-a convenit deloc, deci e absurd ce zice nea Vichi). Noi trebuia să câștigăm ultimul meci acasă cu Mediașul, care era deja retrogradată. A fost 3-0 cu Ilie Dumitrescu antrenor.N-am terminat turul pe locul 7, ci pe 9, la egalitate de puncte cu Bacăul, care era pe 10. Am avut iarăși un conflict? Sau de fapt n-am avut niciunul? Era neplătit nea Vichi de luni de zile, sau luase banii în avans pe tot anul?  Cum a dat înapoi banii nea Vichi când l-a anunțat nea Cornel Drăgușin că-și poate lua banii pe 2 ani? Cash, virament? Apropo, chiar dacă are 94 ani, nea Cornel trăiește, moderatorul putea să intervină când a văzut că nea Vichi e confuz. Sau poate se obișnuise deja... Nu mă întâlnisem cu Marius Lăcătuș în București niciodată. Nu aveam nicio discuție cu Steaua, avusesem cu Rapid cu un an în urmă. Urma să am la finele campionatului (tot cu Rapid). Marius Lăcătuș nu era la Steaua, fusese la FC Național.

„L-am schimbat pe Victor Roșca pentru că nu eram mulțumit de joc, deși rezultatele nu erau foarte slabe. A contat mult și că refuza să înceapă cu Ogăraru, jucător pe care - personal - îl apreciam mult (îl știam bine de la naționala U18, coleg cu Chivu, Cernat, Dică). Cu Lăcătuș am ajuns să avem șanse la titlu, câștigând și contra Stelei (meci cu declarații din care reieșea clar cât de “bune” erau relațiile noastre cu cei din Ghencea). 

Nu-l acționez în instanță pe nea Vichi pentru că realizez cu regret confuzia în care se află. În schimb, mă ofer să mergem împreună la testul poligraf și să se afle dacă e adevărat ce spune fostul meu colaborator. Totul este o PURĂ INVENȚIE. Îmi pare rău doar pentru că un om cu care am avut o relație civilizată apare cu asemenea acuze absurde. Păcat, nea Vichi, mare păcat.

P.S. Sunt destule episoade în cariera mea începută cu 29 ani în urmă care pot fi înfierate, dar membru al cooperativei chiar n-am fost. Iar meciurile blat la Bistrița nu se pierdeau în minutul 78”, a adăugat MM Stoica.

Captură Facebook Mihai Stoica

Captură Facebook Mihai Stoica

Victor Roșca: „MM Stoica mi-a spus că avea o datorie la Jean Pădureanu”

„M-a lămurit MM Stoica. Mi-a spus că avea o datorie la Jean Pădureanu și trebuia să se achite. Mi-a spus asta la finalul meciului. Eu eram foarte supărat și am vrut să iau niște măsuri contra jucătorilor. Cu un an în urmă, Oțelul avea nevoie de un punct la Piatra Neamț. La intervenția lui Jean Pădureanu, s-a ajuns la concluzia că e bine să fie egal”, a povestit Victor Roșca, la GSP Live.

Citește și alte știri din fotbalul românesc:

Legenda lui Dinamo, șocată de gafa spaniolilor: „Cum să plece liber? E ceva la mijloc, dar nu pot spune ce”Liviu Ciobotariu atacă LPF după înfrângerea cu CFR Cluj: „Nu e corect ce se întâmplă!”

Făcea furori când era la Cronica Cârcotașilor. Cum arată și cu ce se ocupă acum Oana, fosta „Bebelușă”

Libertatea

Playtech: Traian Băsescu, UMILINȚĂ totală pentru partidul AUR: „Doamna Șoșoacă ar fi bună de șefă de...”
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă