VIDEO Ministrul Justiției din SUA compară carantina cu sclavia

2 months ago 3

Ministrul Justiției din SUA consideră că măsurile de izolare luate pentru a contracara pandemia de Covid-19 reprezintă „cea mai gravă încălcare a libertăților individuale” din istoria Statelor Unite, cu excepția „sclaviei”, relatează AFP.

Bill Barr, unul dintre cei mai mari apărători ai președintelui Donald Trump, a criticat miercuri seară, în timpul unei intervenții într-o universitate, guvernanții anumitor state, în special democrați, că au adoptat măsuri drastice pentru a limita răspândirea noului coronavirus.

„Decretarea carantinei naționale, luarea măsurilor de carantină, este ca un arest la domiciliu”, a spus el.

„În afară de sclavie, care a fost un alt fel de constrângere, este cea mai gravă încălcare a libertăților civile din istoria americană”, a adăugat el.

Statele Unite sunt țara cea mai afectată de pandemie și se pregătesc să treacă pragul dramatic de 200.000 de decese, cu o supra-reprezentare a afro-americanilor printre victime.

Președintele Trump, care speră să obțină un al doilea mandat pe 3 noiembrie, a minimalizat mult timp amploarea crizei și și-a exprimat scepticismul cu privire la măsurile de izolare care, potrivit lui, afectează prea mult economia SUA.

Multe state conduse de republicani, în special în sud, au ridicat aceste măsuri rapid în primăvară, înainte de a fi forțați să se întoarcă la ele în fața unei creșteri a numărului de cazuri.


Read Entire Article
Powered By Seo Tools