VIDEO Mii de oameni protestează la Amsterdam față de restricții / Ciocniri cu forțele de ordine

3 săptămâni in urmă 21

Mii de oameni au încălcat o interdicţie cu privire la adunări în pandemie şi s-au strâns într-o piaţă din Amsterdam pentru a protesta faţă de restricţiile decise de guvern în contextul pandemiei, relatează AP. Imagini postate pe rețele sociale arată ciocniri între manifestanți și forțele de ordine.

Municipalitatea din Amsterdam hotărâse ca manifestaţia de duminică să fie interzisă, precizând că poliţiştii au indicii că unii protestatari ar urma să vină “pregătiţi pentru violenţe”, scrie News.ro. Un grup de persoane în salopete albe şi cu măşti albe a afişat mai multe mesaje, pe unul dintre bannere scriind “Nu este vorba de virus, este vorba de control” pe o parte şi “Libertate” pe cealaltă.

Numeroşi poliţişti sunt prezenţi în zonă pentru a ţine situaţia sub control, iar pe rețelele sociale au apărut imagini cu forţele de ordine care agresează câţiva protestatari şi cu ciocniri între cele două părţi.

#BreakingNews #Amsterdam. Protest against covid restrictions. It's all for your health #COVID19 #Covid_19 #VaccinePassport #healthpass #Demonstrations #protests #museumplein pic.twitter.com/pIgkFL3Q1l

— Aleksander Onishchuk (@Brave_spirit81) January 2, 2022

Primăria din Amsterdam a declarat zona una “de înalt risc”.

În urmă cu două săptămâni, premierul Mark Rutte anunţa că Olanda intră într-o carantină strictă pentru a încerca să ţină sub control varianta extrem de contagioasă Omicron. Măsurile, inclusiv închiderea tuturor magazinelor neesenţiale, a restaurantelor, coaforurilor şi sălilor de sport sunt în vigoare până la 14 ianuarie. Toate şcolile sunt închise până la 9 ianuarie. Alte măsuri includ o recomandare ca gospodăriile să primească nu mai mult de doi vizitatori şi ca adunările în spaţiu liber să fie, de asemenea, limitate la maximum două persoane.

Totuşi, mii de oameni au ajuns duminică în piaţă, unii dintre ei afişând un banner cu mesajul “mai puţină represiune, mai multă grijă” în apropierea Muzeului Van Gogh.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă