VIDEO INTERVIU Dan Barna, după închiderea dosarului 10 August: O hotărâre cel puțin stupefiantă/ Totdeauna mai există o cale. CEDO este una dintre ele, într-adevăr. Ar însemna din nou să ne facem de râs ca țară / Aștept să văd ce o să spună ministrul justiției

2 luni in urmă 1

Vicepremierul Dan Barna a declarat, într-un interviu pentru G4Media.ro, că a discutat cu ministrul justiției, Stelian Ion despre decizia Tribunalului București de a respinge definitiv cererea de redeschidere a dosarului 10 August, pe care a numit-o ”o hotărâre cel puțin stupefiantă”, și că ”totdeauna mai există o cale”. El a spus că așteaptă să vadă ce va spune ministrul justiției pe această temă. Stelian Ion a anunțat pentru vineri dimineață, de la orele 11, o conferință de presă.

”Dacă se mai poate face ceva, vom face cu siguranță. Dacă nu, se va merge mai departe spre CEDO”,  precizând însă că varianta CEDO ”ar însemna să ne facem din nou de râs ca țară”.

Barna a respins acuzațiile CSM, care a criticat USR PLUS că atac prin pozițiile exprimate independența justiție.

Liderul USR consideră că partidul său, chiar dacă este la putere, are dreptul să exprime un punct de vedere, care ”reflectă o stare de spirit care există în societate”, fără ca acest lucru să însemne o presiune asupra justiției. ”Ideea că nu există vinovați nu este sustenabil pentru nici o putere a statului. Deci nu poți să spui privind cetățenii în ochi, e în regulă, 10 august a fost corect, noi ne-am exprimat punctul de vedere, asta este. Aici avem problema de fond, nu putem să ridicăm din umeri la nesfârșit și să spunem nu avem nici un vinovat”, a declarat Barna în interviul pentru G4Media.ro

Vezi aici un fragment din interviul realizat de G4Media.ro. Interviul integral va fi difuzat vineri.

Dan Tăpălagă: Ați discutat cu ministrul justiției, Stelian Ion, pe tema închiderii dosarului 10 august?
Dan Barna: După ce am văzut această concluzie, rezoluție a instanței, da, am discutat.

Dan Tăpălagă: Și ce v-a spus?
Dan Barna: Era la fel de nemulțumit și supărat cum sunt și eu și cum este cea mai mare parte a societății, pentru că și eu am fost atunci în piață, sunt filmulețele pe FB, cu gazele, cu lacrimile șiroind, cu toată revolta, cu oamenii bătuți. E o decizie dezamăgitoare a justiției. Dacă e să spunem lucrurilor pe nume asta e, o decizie inexplicabilă, mă rog, foarte greu de explicat. Stelian, am vorbit și astăzi cu el, va ieși într-o conferință de presă să explice tehnic, deși nu e rolul ministrului justiției să comenteze deciziile judecătorilor, asta e o altă situație. Mă aștept ca și CSM să aibă un punct de vedere față de o hotărâre cel puțin stupefiantă.

Dan Tăpălagă: Dincolo de dezamăgire, de revoltă, v-a spus ministrul justiției dacă se mai poate face ceva?
Dan Barna: Discuția detaliată am avut-o în Parlament, când eram la votul bugetului, acolo am discutat. Spunea că va face o analiză în cadrul ministerului să vadă întregul context. Eram încă sub impresia știrii incredibile. Faptul că oamenii au fost bătuți, gazați, fugăriți de jandarmi, cu căști cu numere ascunse, adică era evident că a fost complet în afara legii ce s-a întâmplat acolo, să ți se spună că totul e în regulă și nu e nimeni vinovat este ….O să iasă într-o conferință de presă într-un termen foarte scurt pentru a ne spune toate concluziile cel puțin administrative dinspre minister.

Dan Tăpălagă: Concluzia care ar fi, așa, foarte pe scurt. Se mai poate face ceva sau singura soluție va fi CEDO pentru victimele de aici din Piața Victoriei?
Dan Barna: Totdeauna mai există o cale. CEDO este una dintre ele, într-adevăr. Ar însemna din nou să ne facem de râs ca țară. Dar aștept poziția lui. Evit să mă exprim în vreo direcție tocmai din firescul de a aștepta analiza pe care o face în aceste zile.

Dan Tăpălagă: Aveți semnale că mai e posibilă o soluție internă?
Dan Barna: Aștept să văd ce o să spună minstrul justiției după o analiză cu specialiștii din cadrul ministerului.

Dan Tăpălagă: Insist, deoarece toată lumea se întreabă acum dacă se mai poate face ceva în plan intern.
Dan Barna: Știu, tocmai de aia nu vreau să generez așteptări nerealiste. Dacă se mai poate face ceva, vom face cu siguranță. Dacă nu, se va merge mai departe spre CEDO.

Dan Tăpălagă: Bun, reacții. Reacțiile USR PLUS au stârnit o contrareacție de la CSM. Și CSM consideră că a fost depășită limita libertății de exprimare și că e un atac la independența judecătorului, cu referire la comunicatul USRPLUS.
Dan Barna: Independența justiției este o condiție a statului de drept. Dar este în egală măsură dreptul cetățenior, membrilor de partide, membrilor USRPLUS, de a-și exprima nemulțumiri atunci când o hotărâre este evident în afara oricărui cadru de normalitate morală într-o societate. Nu știu conținutul dosarului, ce s-a administrat, ce nu s-a administrat, dacă au fost administrate corect probele sau nu, asta este o chestiune pe care o să o aflăm din poziția ministerului justiției. Dar justiția trebuie să-și asume – și o spun asta din poziția de cetățean în primul rând, apoi de vicepremier – deciziile pe care le ia, pentru că, repet, e foarte greu să le spui cetățenilor că totul e în regulă. Pentru că decizia instanței asta spune, domne, am închis dosarul, s-a respins, nu am găsit nimic în neregulă. Este același sentiment revoltător cum a fost dosarul mineriadei, cum e dosarul revoluției, în care parcă avem un handicap moral, noi ca societate, o jenă, să ne recunoaștem drojdia. Aici suntem.

Dan Tăpălagă: nu mai puteți spune ca atunci că avem o poziție ca oricare alt cetățean, deoarece sunteți la putere, sunteți vicepremier, sunteți partid de guvernământ. Iar CSM a considerat că aceste evaluări făcute sunt o presiune pusă pe justiție.
Dan Barna: Tocmai pentru că justiția este independentă consider că putem să exprimăm aceste puncte de vedere. Tocmai din acest motiv. Pentru că nu pretindem, nici nu practicăm presiuni asupra justiției. Exact din acest motiv considerăm că avem dreptul să ne exprimăm punctele de vedere. Pentru că într-adevăr…

Dan Tăpălagă: La putere fiind, partid de guvernământ?
Dan Barna: Exact, fiind la guvernare. Pentru că într-un stat de drept, așa cum noi considerăm că acest guvern păstrează România, justiția este independentă de componenta guvernamentală sau de cea legislativă.

Dan Tăpălagă: Deci nu considerați că ați atacat justiția, că ați exercitat presiuni?
Dan Barna: Nu este o presiune în nici un fel. Este exprimarea unui punct de vedere. Este reflectarea unei stări de spirit care există în societate. Pozițiile exprimate de colegii din USR PLUS vis a vis de această decizie – o să vedem din analiza MJ care au fost temeiurile contextual formale – dar mesajul pe care l-am primit cu toții ca țară, că dacă administrația statului abuzeză cetățenii cum s-a întâmplat pe 10 august, mesajul că lucrul acesta poate să scape complet nepedepsit ca pe o fatalitate, este unul la care nu avem cum să reacționăm.

Dan Tăpălagă: Dar dacă PSD ar fi spus despre un dosar care îi viza pe ei, pe liderii PSD, cu PSD la putere, că justiția n-a instrumentat toate probeme, că n-au fost audiat toți suspecții, martorii și victimele, ce-ați fi spus?
Dan Barna: Dacă nu s-ar fi întâmplat toate lucrurile acelea, declarația respectivă este legitimă. Până la urmă trebuie să vorbim despre realități, despre factual. Repet, nu știu conținutul dosarului și evit să comentez pe fond, dar 10 august, la fel ca Mineriada, la fel ca dosarul Revoluției sunt clare pentru toți românii. Ideea că nu există vinovați nu este sustenabil pentru nici o putere a statului. Deci nu poți să spui privind cetățenii în ochi, e în regulă, 10 august a fost corect, noi ne-am exprimat punctul de vedere, asta este. Aici avem problema de fond, nu putem să ridicăm din umeri la nesfârșit și să spunem nu avem nici un vinovat, s-a întâmplat. A fost de la Dumnezeu citire, că nu-i așa.

Nota redacției: G4Media.ro va difuza vineri integral interviul cu Dan Barna. Rămâi pe G4Media pentru a afla ce spune liderul USR despre cum vor fi cheltuiți cei 30 de miliarde din PNRR, despre candidatura la șefia noului partid rezultat din fuziuinea USR și PLUS, despre candidatura la prezidențiale și despre cum evoluează ancheta în  dosarul deschis de DNA Alba in rem, după ce Rise Project a scris în 2019 că Barna ar fi cheltuit ilegal fonduri europene.

Sursa Foto: Inquam Photos / Autor: Octav Ganea

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă