VIDEO. Imagini apocaliptice surprinse de pasagerul unui feribot în insula Evia. „Ce mai poate arde?”

2 luni in urmă 19

Imagini de coșmar surprinse pe insula Evia și postate de pasagerul unui feribot pe rețele sociale arată încă o dată dimensiunea dezastrului cu care se confruntă Grecia. „Ce mai poate arde?” se întreabă bărbatul, martor la flăcările uriașe care au cuprins insula.

Bărbatul, care se afla pe un ferryboat, a surprins imagini incredibile. „Noi suntem în siguranță pe feribot, durerea este uriașă pentru țara noastră. Oriunde te uiți vezi doar foc. Ce mai poate arde?,” este mesajul care însoțește imaginile de groază.

Sunt 154 de focare active acum în Grecia. Doi oameni - un pompier și un voluntar - au murit și alți cel puțin 16 au fost răniți în lupta cu flăcările. Cele mai grave situații sunt în nordul Atenei și pe insula Evia, a doua ca mărime din arhipelag, și unde s-a dat ordin de evacuare în mai multe localități. Din una dintre ele, Limni, 500 de oameni au plecat cu feribotul, deoarece toate drumurile din jur sunt blocate de foc.

Este o misiune aproape imposibilă pentru pompierii care luptă cu incendiile de vegetație din nordul Atenei, cele mai grave din Grecia în acest moment. Flăcările înaintează cu repeziciune, ajutate de vânt și vegetația uscată după temperaturile caniculare din ultima perioadă. Mii de oameni au primit ordin să-și părăsească locuințele aflate în nordul capitalei elene, din cauză că incendiile se apropiau rapid. Case, mașini și afaceri au fost mistuite.

Continuă problemele și în insula Evia, a doua cea mai mare din Grecia. Incendiile din partea de nord au ajuns la o dimensiunea periculoasă. Oamenii din mai multe localități au fost evacuați pe mare, deoarece toate drumurile sunt blocate de flăcări.

Mai multe țări, inclusiv România, au trimis echipe de intervenție în ajutorul grecilor. Iar armata elenă a trimis pe front tancuri specializate în stingerea incendiilor, care au în loc de turelă și tun, pompe de mare putere și rezervoare de apă.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă