VIDEO Funeraliile prinţului Philip: Prinţii William şi Harry, văzuţi discutând împreună la încheierea slujbei

3 săptămâni in urmă 16

Prinţii William şi Harry au plecat împreună din capela St. George şi au fost văzuţi discutând la încheierea funeraliilor bunicului lor Philip, care au avut loc sâmbătă după-amiază la Windsor, relatează agenția DPA, preluată de Agerpres.

Prinţul Harry, care poartă şi titlul de duce de Sussex, a fost de asemenea văzut în timp ce îi mulţumea arhiepiscopului de Canterbury care a oficiat slujba religioasă, înainte de a o saluta pe ducesa de Cambridge, Kate, soţia prinţului William.

În acel moment, s-au apropiat de ei prinţul William, iar cei doi fraţi au parcurs discutând împreună o bucată de drum.

Conversaţia dintre prinţul William, care nu purta mască, şi fratele său Harry, care în schimb şi-a păstrat masca sanitară, a părut relaxată.

Deşi relaţiile dintre ei au fost tensionate în ultimele două luni, discuţia dintre cei doi fraţi a părut să fie amicală.

Regina Elisabeta a II-a a condus alaiul familiei la întoarcerea de la capelă, însoţită de Prinţul Charles şi de soţia sa Camilla, ducesa de Cornwall.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă