VIDEO FOTO Povestea lui Mudi, tanarul de 20 de ani din Zanzibar care a invatat singur limba romana si acum e ghid pentru turisti. "Visez sa merg in Romania"

1 lună in urmă 3

Muhammed Suleiman Yussuf, "Mudi", cum este cunoscut printre turistii din toata lumea care vin in vacanta in Zanzibar, face turism, la cei 20 de ani ai sai, mai bine ca multi dintre cei cu experienta in domeniu. Are carisma si stie o multime de lucuri despre locurile unde vor oamenii sa petreaca momente de neuitat. Dar, pe langa acestea, a invatat cum sa isi faca promovare pe internet si stie trei limbi straine: romana, franceza si engleza, iar acum ii invata si pe alti zanzibarezi limba romana.

Tanarul face totul din placere, fara sa se planga, desi pare ca are o agenda destul de incarcata. Merge cu turistii pe plaja sau in safari, da interviuri la televiziuni, in multe tari, are o scoala de limba romana, iar in timpul liber isi ajuta tatal care lucreaza in piata.

Mudi a invata singur limba romana

Muhammed Suleiman Yussuf a vrut sa invete limba romana pentru ca i-a placut foarte mult.

"Inainte sa invat limba romana am lucrat cu turistii romani vorbind cu ei in limba engleza. Insa mi-a placut mult limba romana si am vrut sa vorbesc cu ei in limba lor cand vin in vacanta. Nu este profesor de limba romana in Zanzibar, am invatat singur, de pe internet. Si am mai vorbit cu niste prieteni.

Multi ma intreaba cum de vorbesc asa bine limba romana si, cand le spun, raman uimiti. Multi se gandesc ca am fost in Romania sau am avut iubita romanca si asa am invatat.

Din pacate nu am fost niciodata la voi si nici nu am avut iubita romanca.

Cum s-a manelizat Zanzibarul. Combinatia de factori care atrage tot mai multi "bosi" din Romania in destinatii exotice

Visez sa ajung in Romania si cred ca in curand o sa ajung. Acum este pandemie si este dificil, insa sper ca in curand sa ajung acolo" a povestit Mudi pentru Ziare.com.

Mai mult, ca sa le arate cat de mult ii place limba romana, Mudi a invatat chiar si imnul Romaniei.

Stie deja trei limbi straine si vrea sa mai invete trei

"Sunt de doi ani ghid turistic. Am inceput de la 18 ani. Acum, in afara de limba romana vorbesc si limbile franceza si engleza. De altfel, pentru mine a fost usor sa invat limba romana dupa ce am invatat franceza deoarece cele doua limbi au aceleasi radacini.

Mai vreau sa invat limbi straine. Acum vreau sa invat limba rusa, pentru ca vin foarte multi rusi in vacanta in Zanzibar. Mai vreau sa invat limba italiana, limba spaniola", a povestit Mudi.

Scoala de limba romana a lui Mudi

"Am o clasa iar toti elevii de acolo vor sa fie ghizi. Sunt deja doi care invata limba romana si sunt ghizi turistici, insa in prezent vorbesc in engleza cu turistii. Incet, incet vor vorbi si ei ca mine. Facem cursuri numai trei zile pe saptamana.

Un roman si-a construit hotel in Zanzibar. Mesajul transmis comentatorilor care i-au persiflat initial investitia: "Papagalilor, noul meu bloc"

Am 10 elevi, dar nu vin toti in acelasi timp pentru ca unii lucreaza, sunt ghizi tustistici. Ei stiu deja limba engleza pentru ca in Zanzibar este obligatorie la scoala", a spus Mudi.

Faptul ca este ghid si vorbeste mai multe limbi straine i-a adus lui Mudi celebritatea.

VIDEO Vali Vijelie, printre tigri si girafe in Zanzibar. Dupa ce a scapat de animale, manelistul a dat petrecere mare pe iaht

"Sunt singurul ghid din Zanzibar care a dat interviuri la televiziuni. Vor si elevii mei sa fie ca mine. Eu ma bucur ca pot face si asta. Sunt o vedeta acum", a spus amuzat Mudi

Povestea lui Mudi: A fost de mic printre turisti, iar acum isi ajuta familia. Si nu are iubita

Mudi spune ca si-a petrecut copilaria pe langa tatal sau care lucreaza in piata. Astfel a avut de mic tangenta cu turistii.

"Suntem cinci copii: trei baieti si doua fete. Tatal meu lucreaza in piata, de aceea eu am avut contact cu multi turisti de mic. Mama nu lucreaza. In Zanzibar, majoritatea mamelor nu lucreaza, stau acasa cu copiii, au grija de treburile casnice. Noi barbatii muncim.

Mai am un frate care este deja casatorit si are copii si un alt frate care nu lucreaza. El este la facultate. Si mai am doua surori. Eu ma ocup, in prezent, doar de turism", a mai spus tanarul ghid turistic.

Despre fotografiile de pe retelele de socializare in care apare langa fete frumoase, el spune ca sunt cliente.

"Nu am avut niciodata iubita. Pe Facebook am poze doar cu clientii mei", a mai spus Mudi.

Zanzibarezul a mai precizat ca "romanii trebuie sa stie ca Zanzibar este o destinatie sigura. Locanicii sunt foarte prietenosi cu turistii si sunt foarte primitori. De aceea spune "Zanzibar Hakuna matata", adica "nicio problema".

In afara de a fi ghid turistic Mudi mai face si filmari cu drona pentru turistii care vor sa aiba amintiri de neuitat.

Nu lucreaza in fiecare zi cu turistii, iar in acest timp liber isi ajuta si tatal la piata.

"Multi turisti romani care vin in Zanzibar sigur stiu despre mine. In Zanzibar sunt romani care locuiesc aici, au afaceri aici. Prietena mea Alessia are un hotel in zona de nord, unde este cea mai frumoasa plaja cu nisip", a mai explicat tanarul.

Cum arata pandemia de coronavirus in Zanzibar

"Zanzibar este o insula sigura, fara coronavirus. Iar turistii nu sunt obligati sa poarte masca. Chiar le spun: "Uitati sa purtati masti aici, suntem in Zanzibar Hakuna matata (fara griji)". Turistii oricum fac teste de coronavirus inainte sa se urce in avion spre Zanzibar si, la fel, inainte sa plece inapoi, cu patru zile inainte sa plece. Un test de coronavirus in Zazibar este 80 de dolari de persoana, iar la un spital privat, 120 de dolari de persoana", a spus Mudi.

Desi Zanzibar este "Raiul pe pamant", Mudi spune ca daca ar gasi de lucru in alt loc al lumii, ar fi de acord sa se mute.

"Da, vreau, dar daca acolo as avea un loc de munca asigurat. Pentru ca eu am familie. Eu am 20 de ani, dar imi ajut familia finaciar, chiar daca tatal meu lucreaza".

Zanzibar este un arhipelag de langa Coasta de est africana, fiind alcatuit din insula principala cu acelasi nume (Zanzibar sau Unguja) avand suprafata de 1.658 km 2 si in nord insula Pemba cu 984 km 2, conform Wikipedia.

Populatia insulei numara in anul 2000 aproape un milion de locuitori, fiind alcatuita din africani, indieni, persi si arabi. Din punct de vedere religios 98% sunt musulmani, limba oficiala fiind kisuaheli sau swahili, o limba din familia bantu (orginara din regiunea Congo) foarte raspandita in Africa de est. Mai exista o minoritate de cca 10 000 de Kharidjiten (popor cu care au fost conflicte la alegerea califului).

Citeste si:

A murit scriitorul Nicolae Dabija. Era infectat cu coronavirusDeclaratia unica in 2021. Plafonul minim pentru incadrarea ca platitor de contributii sociale la FiscSharon Stone si-a surprins fanii cu ultima dezvaluire. Vestea anuntata de celebra actrita chiar de ziua eiDe ce sa tii cont cand retragi sume mari din cont sau depozitSefa Autoritatii Nationale pentru Cetatenie castiga lunar, la 53 de ani, o pensie de 20.000 de lei. Venitul ei total se ridica la 30.000 de lei
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă