VIDEO Festivalul de Film din El Gouna va debuta joi, în pofida unui scurt incendiu

2 săptămâni in urmă 16

Fondatorul Festivalului de Film din staţiunea El Gouna a declarat miercuri că festivalul va debuta joi aşa cum era prevăzut, la scurt timp după ce un incendiu a fost stins în una dintre sălile de gală care găzduiesc acest eveniment cultural major din Egipt, informează AFP. Cincisprezece persoane au fost spitalizate cu probleme respiratorii cauzate de fum, a precizat o sursă din cadrul Protecţiei Civile egiptene.   După ce numeroşi internauţi au distribuit pe reţelele de socializare imagini care arătau o sală de recepţie cuprinsă de flăcări şi pereţi acoperiţi de funingine, Samih Sawiris, un magnat din industria imobiliară care a înfiinţat în 2017 acest festival, a publicat o înregistrare video prin care a dorit să îi liniştească pe spectatori şi pe invitaţi.   "Mâine seară, totul va fi pregătit. Un scurtcircuit a cauzat acest incendiu, dar totul este acum sub control", a continuat miliardarul egiptean. Ola al-Chafei, una dintre organizatoarele festivalului şi critic de film, a adăugat: "Toată lumea a fost şocată, dar acum totul e bine". Doar o parte a sălii care trebuia să găzduiască gala de deschidere a festivalului a fost distrusă de flăcări, au precizat organizatorii într-un comunicat. O anchetă a fost deschisă de autorităţi, precizează comunicatul. Festivalul de Film din El Gouna va debuta joi şi se va încheia pe 22 octombrie, după prezentarea unui număr de 80 de filme arabe şi internaţionale. Cu ocazia ediţiilor sale precedente, acest festival a atras şi staruri hollywoodiene, precum Forest Whitaker şi Owen Wilson. AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor: Codruţ Bălu, editor online: Ady Ivaşcu)
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă