Video emoționant. Pacientă în vârstă de 94 de ani, sărbătorită la Spitalul Covid din Lețcani. Ce surpriză i-au pregătit medicii

1 lună in urmă 26

Sărbătoare mare la Spitalul Mobil din Lețcani, Iași, acolo unde marți, o pacientă a avut parte de o aniversare specială la împlinirea vârstei de 94 de ani. Cadrele medicale i-au pregătit un tort de ciocolată și i-au cântat „La mulți ani”.

Medicii cu suflet de înger există încă

Un video impresionant a topit inimile internauților după ce a fost pubicat pe rețelele de socializare. O vârstnică de 94 de ani a trăit momente unice alături de medicii din spitalul Covid-19 în care este internată.

Femeia a fost testată pozitiv cu Covid-19 pe data de 23 decembrie, moment din care este și internată în spitalul din Lețcani. Pentru că starea sa a evoluat favorabil, cadrele medicale s-au gândit să o răsplătească pe bunicuța luptătoare, oferindu-i o aniversare de neuitat.

Bătrânica a fost surprinsă cu un tort delicios de ciocolată și cu urări frumoase pe care să le poarte drept amintire de acum înainte. O parte din personalul spitalului și pacienții din salon i-au cântat un sincer “La mulți ani”, transmițându-i doar urări pozitive. Pacienta a fost profund impresionată și le-a mulțumit tuturor.

„Să fiţi sănătoasă, să vă bucuraţi de fiecare zi pe care v-o dă Dumnezeu, că Dumnezeu v-a iubit şi vă iubeşte! Şi noi vă iubim! Sunteţi o drăguţă şi un exemplu!”, a fost urarea unui cadru medical pentru pacienta aniversată.

The post Video emoționant. Pacientă în vârstă de 94 de ani, sărbătorită la Spitalul Covid din Lețcani. Ce surpriză i-au pregătit medicii appeared first on IMPACT.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă